Social

Cardiacii trebuie sa se fereasca de frig

Oscilatiile de temperatura si posibilitatea aparitiei virozelor sint periculoase pentru persoanele care sufera de afectiuni ale inimii. Fenomenele meteo specifice iernii pot grabi aparitia unor accidente precum infarctul miocardic acut, accidentele cerebrale vasculare, agravarea anginei pectorale si decompensarea insuficientei cardiace congestive, potrivit medicului cardiolog Vasile Greere. Cardiacii trebuie sa se fereasca de aglomeratie pentru a preveni aparitia infectiilor respiratorii si, de asemenea, trebuie sa evite contactul cu bolnavii pentru ca aceste infectii se transmit foarte usor prin aer, a explicat medicul Greere. Cardiacii trebuie sa se fereasca si de frig pentru a evita complicarea starii lor de sanatate. In opinia medicului, persoanele foarte vulnerabile la schimbarile conditiilor meteo sint virstnicii si copiii cu afectiuni cardiace congenitale. Medicul a explicat faptul ca acestia sint expusi la riscuri suplimentare daca dezvolta sau au deja alte afectiuni ce scad imunitatea organismului . Astfel de afectiuni sint diabetul zaharat, anemia, cirozele hepatice, cancerul etc. In cazul in care infectia respiratorie s-a instalat in organism, trebuie informat medicul de familie si consultat in legatura cu tratamentul. In functie de gravitatea situatiei, tratamentul poate fi efectuat la domiciliu sau intr-o clinica de specialitate. Izolarea nu e buna Totusi, medicul Vasile Greere a precizat ca in anotimpul rece cardiacii nu trebuie sa se izoleze, ci trebuie sa depuna efort fizic pe masura puterilor, sa faca plimbari in aer liber, dar sa isi ia anumite masuri de prevedere. In acest sens, dr. Greere spune ca un bolnav cu angi-na pectorala stabila sau cu un infarct miocardic in antecedente poate face efort fizic, dar nu intens, nu trebuie sa treaca brusc de la o temperatura la alta (de la cald la frig sau invers) si nici nu trebuie sa stea mult timp in frig. Evitati sarea si muraturile Potrivit medicului, frigul poate produce spasm coronarian si poate determina aparitia crizelor de angina, precum si cresterea frecventei acestora. Hipertensivii care au si probleme de insuficienta cardiaca congestiva trebuie sa evite alimentele bogate in sare, precum conservele si muraturile specifice perioadei sarbatorilor de iarna.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea