Social

Campionul Ionut Gheorghe, injunghiat intr-o bataie de carciuma

Cel mai valoros pugilist roman al momentului, Ionut Gheorghe , medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena, a ajuns la spital, in noaptea de sambata spre duminica, dupa ce a fost injunghiat , in statiunea Mamaia, dupa o altercatie cu mai multi indivizi.

Sportivul castigase, in aceeasi zi, turneul international Centura de Aur, la categoria 64 kg, si a tinut sa serbeze acest succes impreuna cu fratii sai. Grupul lui Ionut a avut o altercatie cu mai multi indivizi, iar unul dintre acestia l-a injunghiat in zona toracica.

"S-au luat de noi fara niciun motiv. M-a injunghiat cu cutitul, au mai injunghiat o fata si un baiat, care nu erau insa din grupul nostru. Parerea mea este ca baietii aia erau drogati. Erau sase sau sapte, dintre care doi aveau cutite", a spus Gheorghe.
Boxerul a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean din Constanta, unde a fost supus unei interventii chirurgicale.

El se afla in afara oricarui pericol, dar va ramane internat inca doua zile la sectia chirurgie. "Ma simt obosit dupa operatie, asta este. Au venit la mine fara sa le fac nimic. Mi se pare ca m-au recunoscut, pentru ca eram imbracat in treningul nationalei de la Olimpiada.

Poate au fost pusi sau poate sunt niste dusmani de-ai mei. Vreau sa-i oftic si sa le rup gura la toti iesind campion european", a mai spus pugilistul.

Presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja, l-a vizitat, ieri dimineata, pe Ionut Gheorghe la spital si era multumit ca niciun organ vital nu fusese atins.

"Am vorbit cu medicii, care au spus ca il vor mai tine sub supraveghere pana luni. Va trebui sa faca o pauza de zece zile, ca sa nu apara complicatii. Ionut se simte bine, atat cat se poate simti de bine un om care are o drena pentru curatarea ranii. Este optimist si se gandeste deja la Europenele de luna viitoare. Este cel mai bun boxer al nostru, dar acum pe mine nu ma mai intereseaza medaliile, ci sa fie sanatos. Nu stiu nici macar daca va participa la Europene. Asteptam verdictul medicilor", ne-a declarat Rudel Obreja.

Ceva mai optimist s-a aratat Mircea Iacov, patronul clubului Mira Agigea, la care este legitimat Ionut: "Eu zic ca s-a spart un ghinion si poate aducem o medalie de aur de la CE".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea