Social

Campionatele italiene sunt în pericol de a fi suspendate!

Preşedintele federaţiei de fotbal din Italia a anunţat că ar putea întrerupe întrecerile fotbalistice din Italia, după ce week-end-ul trecut s-a înregistrat un deces în urma confruntărilor violente între suporteri . Un oficial al grupării de amatori Sammartinese, a murit sambătă, la finalul unui meci, după ce a fost prins în mijlocul unui meleu. Ermanno Licursi, în varstă de 40 de ani, încerca să despartă grupurile de turbulenţi, într-o încăierare iscată între echipa sa şi rivala locală, Cancellese. Incidentele au fost cu atat mai grave cu cat la respectiva bătaie au participat atat suporteri cat şi fotbaliştii celor două formaţii. Nu a fost însă singura întamplare de acest gen petrecută în Italia la sfarşitul săptămanii trecute. Incidente între suporteri au avut loc şi la Florenţa, unde un fan al lui Livorno a fost bătut crunt de susţinătorii echipei lui Mutu şi a avut nevoie de 20 de copci. În Bergamo, poliţia a avut probleme cu circa 100 de suporteri ai echipei locale Atalanta, care au încercat să distrugă autocarele cu fanii echipei Catania . ”Suntem în alertă în acestă perioadă. Dacă asemenea incidente nedorite vor continua, voi fi forţat să iau măsuri drastice. Nu doresc întreruperea competiţiilor fotbalistice, însă ar putea fi unica soluţie pentru încetarea violenţelor. Sper ca, împreună cu oficiali, antrenori , jucători şi arbitri să reuşim să punem capăt acestor fenomene, fără să trebuiască să suspendăm desfăşurarea competiţiilor”, a declarat Luca Pancalli, preşedintele federaţiei italiene de fotbal.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea