Social

Camilla nu va participa la slujba in memoria printesei Diana

Sotia printului Charles, Camilla, nu va asista vineri la slujba in memoria Dianei, singura ceremonie oficiala organizata pentru a zecea ­a­niversare a mortii printesei, a anuntat resedinta printului Charles, Clarence House, potrivit AFP. Ducesa de Cornwall fusese criticata in ultimele zile de unii comentatori care erau de parere ca prezenta sa la eveniment ar fi inoportuna. "Sunt foarte emotionata ca am fost invitata de printul William si de printul Harry sa asist la slujba in amintirea mamei lor Diana, printesa de Wales", a declarat Camilla intr-un comunicat de presa. "Acceptasem si voiam sa-i sustin, to­tusi, dupa ce m-am gandit mai mult, cred ca prezenta mea ar putea distrage atentia de la scopul acestei ceremonii, care este de a se concentra pe viata si opera Dianei." "Ii multumesc sotului meu, lui William si lui Harry pentru ca mi-au sustinut decizia", a incheiat ducesa. Camilla Parker-Bowles a fost pentru mult timp amanta printului Charles in perioada casniciei acestuia cu printesa de Wales. Ea s-a casatorit cu printul in 2005 si a devenit ducesa de Cornwall. Daca mariajul lor a fost putin cate putin acceptat, Camilla a fost nevoita mult timp sa faca fata ostilitatii unei parti din britanici, care vedeau in ea "o distrugatoare de casnicii". Circa 500 de persoane au fost invitate la slujba in memoria Dianei, care va fi transmisa pe posturile de televiziune si va avea loc vineri la pranz, in capela de la Wellington Barracks, o cazar­ma care se afla aproape de Palatul Buckingham . Regina Elisabeta a II-a, printii William si Harry si o serie de celebritati vor participa la ceremonie. Printre acestea se numara cantaretul Elton John - care a cantat la inmormantarea Dianei piesa "A Candle in the Wind" -, fotograful Mario Testino si cineastul Richard Attenborough . Primul- ministru britanic Gordon Brown si predecesorii sai Tony Blair si John Major vor fi, de asemenea, prezenti. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea