Social

Bolnavii au primit revendicări, în loc de injecţii

Pentru două ore, camerele de gardă ale spitalelor au devenit săli de aşteptare. Pacienţii care au avut nevoie, ieri, de un pansament sau o consultaţie au primit scuze şi hartii cu revendicările greviştilor. În acelaşi timp, la Ministerul Sănătăţii s-au desfăşurat negocierile pentru a evita greva generală. În mijlocul protestului ce a fost organizat "spontan" în Departamentul de Gardă al Spitalului de Urgenţă Floreasca, o ambulanţă aduce pe targă o bătrană înfofolită în pături. Dacă este o urgenţă, asistenţii medicali trebuie să rupă randurile şi să intervină. Dacă nu este o urgenţă, protestele pot continua. Ca într-un film de suspans, toată lumea aşteaptă verdictul. "E pentru ortopedie", se aude pe hol. Nimeni nu se mişcă, mitingul poate continua. La intrare, o altă asistentă împarte foile cu revendicările sindicaliştilor. O femeie încearcă să obţină explicaţii. "Am mai fost la un alt spital şi m-au trimis aici. Cat trebuie să mai aştept", spune pacienta. Ea nu a avut timp să citească mesajele afişate pe pereţi: "Ne cerem scuze pentru neplăcerile create, dar se pare că numai aşa ne pot auzi cei din guvern". În altă parte a holului, sindicaliştii îşi susţin revendicările. "Sunt asistentă medicală din '71 şi am un salariu destul de mare, cu tot cu sporuri. Dar ce fac fetele mai tinere? Trebuie să deblocheze posturi, pentru că abia facem faţă la volumul de muncă. O asistentă are în grijă 40 de bolnavi", spune asistenta. Pacienţii, care timp de două ore s-au strans pe holurile camerei de gardă, erau împărţiţi în ceea ce priveşte protestele. Unii susţineau revendicările, pe cand alţii erau total împotrivă. "Vor să le crească salariile, dar dacă nu le bagi 100.000 în buzunar, nici nu se uită la tine. Te tratează ca pe o carpă", spune, supărat, un pacient. Greva generală, îngropată în comisii de lucru În timpul protestului din spitale, la Ministerul Sănătăţii s-au desfăşurat şi negocierile cu Federaţia Sanitas , organizatoarea protestului, care grupează personalul sanitar cu studii medii . Data-limită impusă pentru rezolvarea problemelor este 26 noiembrie. Astfel, s-au organizat două comisii care să găsească soluţii. La negocieri s-a intrat cu o cerere de creştere cu 75 la sută a salariilor, dar ministrul Eugen Nicolăescu a spus că a convenit că ar putea asigura, pe 2007 şi 2008, o creştere salarială medie de minimum 40 la sută. Petcu a ţinut să menţioneze că procentul de majorare nu este cel care să-l mulţumească, dar că propunerea ministrului va fi luată în discuţie maine de către Consi-liul Naţional al Federaţiei Sanitas. Dacă CNFS nu va fi de acord cu ministerul, pe 28 noiembrie, în spitale va fi grevă generală. Grevă pe muzică house, la Focşani Peste o sută de membri ai sindicatului Sanitas Vrancea au protestat, ieri, timp de două ore, pe muzică house, în faţa Spitalului Judeţean "Sfantul Pantelimon", din Focşani. Pentru această acţiune, conducerea Sanitas a adus doi DJ de la o discotecă focşăneană. Liderul sindicatului Sanitas Vrancea, Claudiu Grosu, a declarat că a recurs la serviciile celor doi DJ deoarece a dorit ca protestul lor să fie unul inedit. El a precizat că nu se ajungea la protest, "dacă ministrul sănătăţii se aşeza la masa negocierilor".

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea