Social

Bodu continuă "s-o facă legal"

Sebastian Bodu spune că nu renunţă "S-o facă legal". Aflat duminică la Ploieşti, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a declarat că va continua campania prin care încearcă să le arate elevilor că trebuie să se supună fiscalităţii. Lansată la sfarşitul lunii trecute, acţiunea ANAF a starnit nemulţumirea profesorilor şi unor organizaţii din societatea civilă. Ministrul Educaţiei, Mihail Hărdău, a hotărat chiar să interzică distribuirea în şcoli a celor 700.000 de pliante ale campaniei. Principalele controverse vizează limbajul considerat frivol, dar şi argumentele bazate pe ameninţări, prin care Fiscul caută să-i convingă pe elevi că trebuie să ia în serios plata dărilor către stat. Într-un protest al organizaţiilor civice, sunt date cateva exemple de exprimări nepotrivite: "Nu vrei sa plăteşti, te crezi şmecher? Află că nu eşti. Fiindcă fiscul nu e fraier. E întotdeauna mai "bazat" ca tine. Îţi trimite pe cap nişte băieţi răi pe care nu prea poţi să-i iei peste picior. Te îngroapă în amenzi, îţi iau contul din bancă şi maşina tare. Iar dacă tu continui să faci pe şmecherul îi cheamă şi pe alţii şi mai răi care te saltă". Săptămana trecută, Bodu a venit cu ideea ca mesajele campaniei să ajungă la elevi prin intermediul părinţilor, dar pană acum propunerea sa nu a primit un răspuns.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea