Boala rusului pe care il iubesc toate femeile

Volumul de nuvele „Moartea lui Mozart. Boala neagra“, de Nina Berberova, recent publicat la Editura Humanitas, este o colectie de proze rafinate, cu numeroase planuri narative. Nuvela „Boala neagra“ este construita ca o alegorie, un amalgam de metafore, sugestii, fraze pierdute intr-o ambiguitate studiata, pregatind semnificatiile si dezvaluirile lasate abia catre sfirsit. Totusi, Berberova nu a imaginat nuvela ca pe un parcurs gen politist care intretine un suspans crescendo pina la ultimele pagini, ci, prin fiecare nou calup de intimplari orchestrate cind cu incetinitorul, cind cu o viteza care il nedumereste pe cititor, ea mai asterne o noua posibila interpretare a povestii. In dispunerea acestor niveluri neasteptate de semnificatii care relanseaza ritmic tensiunea narativa consta probabil cartea cea mare a prozatoarei. Personajul principal, Arseni Evgheni, traverseaza diferite momente cu o lipsa de implicare care l-ar putea trece drept un individ flegmatic. Fiind foarte strimtorat cu banii pare sa accepte cu un fel de resemnare fatalista ca perechea de cercei cu diamante, pe care tocmai o amanetase la Muntele de Pietate de la Paris, avea „boala neagra“, adica piatra pretioasa se opacizase si se innegrise. Seninatatea aparenta cu care traieste ii da un aer de barbat distrat, lipsit de meschinarie si care nu se poate ancora in realitate. O atare imagine are un potential erotic notabil, insa Arseni Evgheni, care pare incapabil de introspectie si de autoevaluare, nu isi speculeaza niciodata sarmul la mare pret printre femei cu temperamente dintre cele mai diferite. Personaj aproape lipsit de destin, Arseni Evgheni isi face un fel de a doua natura din calmul si placiditatea cu care este dispus sa asculte orice drama feminina. Pe umarul sau plinge la un moment dat o acrobata cu o viata haotica, ce ii propune sa imparta cu ea chiria unei camere. Misteriosul barbat, care poate empatiza excelent, nu spune niciodata lucrurilor pe nume, nu vrea sa faca promisiuni mari si nu intra nicicind in conflict cu acrobata. Totusi, se preface ca nu intelege avansurile extrem de discrete ale fetei si disperarea tacuta cu care ii arata ca i-ar placea sa ramina linga el. Personalitatea barbatului este cu atit mai stranie pentru cititor in conditiile in care nuvela este scrisa la persoana intii, doar din perspectiva personajului de origine rusa. Tehnica narativa consta in aglomerarea unor detalii impresioniste, care trimit catre un moment indefinit, insa decisiv pentru Arseni Evgheni, detalii contrapunctate de inregistrarea unor conversatii intrerupte mai mereu la mijloc. Evenimentele sint lipsite de importanta, curg lent, iar autoarea are grija intotdeauna ca doar sa insinueze vag substratul conversatiilor sau dedesubtul imaginii unui personaj. Pasivitatea lui Arseni Evgheni contureaza treptat caracterul unui personaj care, ca sa se poata defini, are nevoie in permanenta de anumite prezente feminine, de obicei naturi singuratice, bizare, cu un blocaj afectiv. Relatiile pe care le dezvolta cu aceste femei sint construite dupa acelasi tipar: ambiguitate, atractie-respingere, discutii lungi, in care sint strecurate nostalgii slave dupa un ceva indefinit, amestec de dorinte neclare care nu se finalizeaza niciodata, pentru ca Arseni Evgheni sufera de ceva similar „bolii negre“ a diamantelor sale. Daca personajele feminine trec printr-o metamorfoza in preajma rusului, care stie sa vada in ele laturi inaccesibile celorlalti, nedotati cu rafinamentul psihologic al lui Evgheni, pe care il descoperim pe parcurs, acesta ramine coerent, neschimbat de la un cap la altul al nuvelei. Inaccesibil, misterios si complex, rusul aduce mult cu unele personaje din beletristica asiatica, purtind cu eleganta stigmatul unei traume pe care nu vrea sa o traiasca patetic, dar de care ii este si imposibil sa scape. Prozatoarea rezerva pentru sfirsitul nuvelei revelarea acestei traume, insa cititorul nu este tinut in priza doar de aceasta asteptare, ci mai mult de alternarea vitezei de „rulare“ a naratiunii, de marturisirile pe jumatate neterminate ale eroinelor, precum si de farmecul greu de prins in cuvinte al acestora. O prozatoare consacrata la batrinete Nina Berberova s-a nascut la Sankt Petersburg, in 1901. In 1925 emigreaza in Franta si de aici, in 1950, in Statele Unite. A fost profesoara de literatura rusa la Universitatea din Philadelphia, paralel publicind articole de critica si istorie literara, povestiri, biografii. Consacrarea ei literara a inceput in anul 1985, la virsta de 84 de ani, cind Editura Actes Sud ii publica, in traducere, romanul „L’Accompagnatrice“ („Acompaniatoarea“, Humanitas, 2003), care obtine un succes enorm. In Romania i-au fost traduse, la Editura Humanitas, printre altele, cartile „Roquenval. Cronica unui castel vechi“ (2007), „Suverana“ (2007), „Cartea fericirii“ (2007), „ Ceaikovski “(2006), „Doamnele din Sankt Petersburg“ (2006), „Nabokov si Lolita sa“ (2004). Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro