Social

Blaga, cel mai bogat candidat pentru Capitala

Liderul PD-L este urmat in prosperitate de Cozmin Gusa, Cristian Diaconescu si Sorin Oprescu. Cotidianul va prezinta averile principalilor candidati la Primaria Capitalei.

Sondajele de opinie ii dau drept principali candidati in competitia pentru Primaria Capitalei din 1 iunie pe Vasile Blaga (PD-L), Cristian Diaconescu (PSD), Ludovic Orban (PNL), independentul Sorin Oprescu si Cozmin Gusa (PIN).

Cotidianul va prezinta astazi o alta ierarhie decat cea data de sondajele de opinie: cea a averilor cu care acestia intra in batalia electorala. In ierarhia averilor, pare sa conduca, la fel ca si in sondaje, democrat-liberalul Vasile Blaga, cu o avutie ce depaseste un milion de euro.

La polul opus il regasim pe liberalul Ludovic Orban, cu doar un apartament in Bucuresti, o masina si conturi de circa 20.000 de euro.

Candidatul PIN, Cozmin Gusa, pe locul doi in clasamentul de fata, pare foarte interesat de zona investitiilor imobiliare. La fel si Cristian Diaconescu, care detine trei imobile plus un teren intravilan in Bucuresti.

De remarcat faptul ca Sorin Oprescu are de platit pana in 2010 o datorie de 100.000 de euro. De altfel, toti principalii candidati au de rambur-sat diferite sume in perioada urmatoare. Ramane de vazut cu ce avere va iesi viitorul primar la finalul mandatului.

Vasile Blaga candidat PD-L

Dupa Adriean Videanu, democrat-li-beralii merg tot pe mana unui om cu avere la Primaria Capitalei. Conform declaratiei publicate pe site-ul Senatului la sfarsitul anului trecut, Blaga este, la prima vedere, cel mai instarit dintre candidatii la Primaria Bucurestiului .

Impreuna cu sotia sa, Violett, detine doua terenuri arabile si doua terenuri intravilane in judetul Bihor, respectiv in Oradea, o casa de locuit in acelasi oras, cu o valoare de impozitare de 170.000 de lei, un autoturism BMW si o motocicleta Honda. Anul trecut a vandut actiuni la bursa de 330.000 de lei.

Familia Blaga avea anul trecut in conturi mai bine de un milion de lei, actiuni la mai multe so-cietati si banci. Candidatul PD-L avea si datorii: circa 1,1 milioane de lei catre persoane fizice, cu scadenta in 2017. Anul trecut, Blaga a cumparat o casa din Bucuresti cu 860.000 de euro, o parte din acesti bani urmand a fi achitati in acest an fostilor proprietari .

Cozmin Gusa candidat PIN

Deputatul Cozmin Gusa pare sa fi fost atras de investitiile in imobi-liare: patru terenuri intravilane in comuna Cornu, in Voluntari si in Bucuresti, mai bine de 14.000 de metri patrati de fanete si pasuni in judetele Cluj si Salaj, toate cu valori de impozitare modice, cumparate de-a lungul timpului cu aproape 400.000 de lei. Gusa nu detine nici un automobil, potrivit declaratiei sale de avere din 2007 postate pe site-ul Camerei, dar are o motocicleta Yamaha.

In conturi bancare, liderul PIN are 200.000 de euro, 35.000 de dolari si 16.000 de lei, doua milioane de lei in actiuni si imprumuturi la diverse societati. La capitolul datorii, Gusa trebuie sa restituie in acest an 450.000 de euro si 616.000 de lei. Anul trecut, candidatul PIN la Primaria Bucuresti a vandut un teren intravilan in judetul Iasi cu 46.000 de euro.

Cristian Diaconescu candidat PSD

Nici candidatul social democratilor la sefia Capitalei nu este un om sarac. Dimpotriva. Cristian Diaconescu detine impreuna cu sotia doua apartamente in Bucuresti (unul dintre ele doar in proportie de 3/8) si doua case de locuit: una in Capitala, aflata in constructie, iar cealalta in coproprietate, la Stalpeni, primita prin succesiune. Valoarea totala de impozitare a acestora depaseste 5 miliarde de lei vechi.

La imobile se adauga un teren agricol in Stalpeni si unul intravilan in Capitala. Familia Diaconescu detine un automobil Ford din 2001, tablouri mostenite de circa 6.000 de euro si are un cont de 10.000 de lei la o banca, dar are si datorii de 140.000 de dolari si 12.000 de euro. Anul trecut, sotia lui Cristian Diaconescu, Mariana, care lucreaza la ASIROM, a castigat de aproape cinci ori mai bine decat acesta: 280.000 de lei. Senatorul PSD este asociat la firma de avocatura Diaconescu, Fifea si Asociatii.

Sorin Oprescu candidat independent

Refuzat drept candidat de PSD, Sorin Oprescu porneste in batalia sa independenta pentru Primaria Bucurestiului avand in proprietate doua terenuri: unul la Predeal, celalalt la Ciolpani si doua imobile: un apartament in Bucuresti si o casa de locuit tot in Ciolpani.

Valoarea impozabila a terenurilor si imobilelor se apropie de 20 de milioane de lei. Oprescu conduce un BMW cumparat in 2003, detine obiecte de arta, de cult si bijuterii de peste 50.000 de euro, are intr-un cont 45.000 de euro, actiuni si imprumuturi acordate de 300.000 de lei si 55.000 de dolari.

In acelasi timp insa, senatorul datoreaza pana in 2010 unei persoane fizice 100.000 de euro. Anul trecut, familia Oprescu a inregistrat venituri de aproape 120.000 de lei. Sorin Oprescu detine actiuni la so-cietatea Medical Prestige si este presedintele Colegiului Medicilor Bucuresti.

Ludovic Orban candidat PNL

2002 pare sa fi fost un an grozav pentru familia actualului ministru al Transporturilor, Ludovic Orban. Candidatul PNL la Primaria Capitalei si-a cumparat in acel an si casa in Bucuresti, si masina. Declaratia de avere a lui Orban este insa veche: din aprilie 2007 si nu mentioneaza valoarea la care a fost achizitionat apartamentul din Bucuresti, insa ministrul a trebuit sa imprumute in acest sens 9.000 de dolari de la o banca.

Ludovic Orban este proprietarul unei masini luate in leasing, un Renault Clio, pentru care anul trecut mai trebuia sa plateasca 5.000 de euro. La capitolul conturi bancare, ministrul Transporturilor nu sta prea grozav: are 14.500 de dolari la HVB, 5.000 de euro la BRD si alti 5.000 de euro la Raiffeisen. Scrierea numelui ultimei banci i-a creat insa mici probleme lui Orban, din moment ce a scris Reiffeisen . In timpul liber, candidatul PNL este presedintele Asociatiei Romane de Bridge. 

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea