Social

Bătaie între sarbi şi croaţi la Australian Open!

Scene incredibile la un sport cunoscut pană acum pentru fairplay desăvarşit. Aproximativ 150 de fani sarbi şi croaţi s-au confruntat ieri la Melbourne, în zona unde se află terenurile pe care se desfăşoară turneul Australian Open . Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu răniţi, datorită intervenţiei rapide a forţelor de ordine, care i-au scos pe incitatori în afara arenei şi le-au confiscat biletele. "Au fost în mare parte sarbi, care au fost daţi afară din arenă", a declarat un purtător de cuvant al poliţiei australiene, Katherine Jess. Suporterii sarbi au ieşit în evidenţă şi săptămana trecută, la turneul de la Sydney, unde au huiduit -o pe sportiva belgiană Kim Clijsters în meciul cu compatrioata lor, Jelena Jankovici. Gallovits, aut din primul tur Singura jucătoare romană de pe tabloul principal de la Australian Open, Edina Gallovits , a părăsit competiţia încă din primul tur, fiind învinsă de americanca Meilen Tu, cu 2-6, 6-4, 6-2. Chiar dacă a început bine şi s-a impus în primul set, Edina a pierdut apoi ritmul, permiţandu-i americancei să-şi treacă în cont a doua victorie în disputa cu jucătoarea romană, după cea de anul trecut de la Sydney.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: SteamOS poate fi descarcat incepand de astazi

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului