Social

Barroso vine la Sibiu, politicienii romani il vor la Bucuresti

Seful executivului european va participa la Saptamina Ecumenica din Capitala Culturala Europeana. Presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, se afla printre sutele de inalti invitati care vor participa saptamina viitoare la Sibiu, la Adunarea Ecumenica Europeana organizata in cadrul manifestarilor Capitalei Culturale Europene 2007. Vizita nu avea initial caracter politic (nefiind prevazute intilniri cu autoritatile romane ), dar, conform unor surse de la Bruxelles, liderii politici romani au facut presiuni foarte mari asupra staffului presedintelui CE, pentru ca acesta sa vina si la Bucuresti. Pentru moment, nu sint confirmate inca oficial nici una dintre intilnirile pe care liderii romani ar dori sa le aiba cu reprezentantul european - la Palatul Cotroceni si la Palatul Victoria. Se pare ca reticenta oficialului european de a se intilni cu liderii politici romani provine din situatia politica tensionata dintre Presedintie si Guvern. Barroso va fi insotit in Romania si de comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban , care va avea si el o serie de intilniri cu autoritatile romane, in perspectiva organizarii alegerilor europene, in luna noiembrie. Adunarea Ecumenica Europeana de la Sibiu este prima de acest fel organizata intr-o tara majoritar ortodoxa, iar Papa Benedict al XVI-lea va transmite un mesaj care va fi citit in deschiderea manifestarii, de catre delegatia de la Vatican. Prima reuniune de acest gen a avut loc in 1989 la Bassel, in Elvetia, tara majoritar protestanta, iar cea de-a doua in 1997 la Graz, Austria, intr-o tara majoritar catolica. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea