Social

Baptista, înger şi demon pentru Arsenal, în Cupa Ligii

Atacantul lui Arsenal Julio Baptista a marcat o dată pentru Tottenham şi de două ori pentru “tunarii” săi, pe care i-a condus spre o revenire curajoasă în faţa rivalilor din nordul Londrei. Arsenal, care a fost condusă cu 2-0, a reuşit să revină, graţie brazilianului Baptista, şi a încheiat la egalitate, 2-2, prima manşă a semifinalei Cupei Ligii Angliei. Returul va avea loc pe Emirates Stadium pe 31 ianuarie. Internaţionalul bulgar Dimitar Berbatov a lovit bara porţii lui Almunia, înainte de a duce pe Tottenham în avantaj, cand a fost lăsat nemarcat în careu şi a reuşit să reia cu capul centrarea lui Jermain Defoe, în minutul 12. Bucurie şi tristeţe pentru Berbatov, care s-a accidentat cand a marcat golul şi a trebuit să fie înlocuit cinci minute mai tarziu. În minutul 21, Baptista a înscris un autogol spectaculos, deviind, cu călcaiul, în poarta lui Almunia, cornerul bătut de Tom Huddlestone. Omul care a reuşit să marcheze patru goluri în meciul cu Liverpool, din runda precedentă, a dat semnalul de alarmă cateva minute mai tarziu, cand a ratat însă din doar doi metri. Tottenham a intrat la pauză cu avantajul de două goluri, însă Baptista a revenit pe teren decis să-şi repare greşeala. În minutul 64 a dus scorul la 2-1, iar în minutul 77 s-a aflat la capătul centrării lui Justin Hoyte şi a reuşit golul egalizator. Arsenal pleacă din postura de favorită în manşa secundă, iar caştigătoarea dintre cele două echipe va da piept cu o altă echipă londoneză, Chelsea, în finala competiţiei, pe 25 februarie, pe stadionul Millennium din Cardiff.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea