Social

"Baietii destepti" l-au trimis pe Seres la Parchet

Codrut este acuzat de DNA pentru faptul ca, desi propriul sau i-a semnalat neregulile din afacerile cu energie ieftina, nu a demis conducerea . In schimb l-a demis pe seful corpului de control. Fostul ministru al Economiei a fost audiat ieri la DNA, dupa ce i s-au adus la cunostinta acuzatiile de favorizare a infractorului. Potrivit lui Gheorghita Mateut, avocatul lui Seres , acuzatiile DNA se refera la fapte pe care fostul ministru le-ar fi comis in 2006. La rindul lui, Seres a declarat ca este vorba doar de o „rafuiala personala a celui care a semnat biletelul ALRO“, adica Traian Basescu. Surse din DNA afirma ca acuzatiile care i se aduc lui Seres se refera la faptul ca a ignorat rapoartele care ii semnalau nereguli in afacerile cu energie ieftina. Potrivit unor surse din minister, corpul de control al ministerului lui Seres a gasit, in 2006, nereguli grave in activitatea Hidroelectrica si a propus demiterea intregii conduceri a companiei, dar Seres n-a facut nimic. „Raportul final al corpului de control asupra Hidroelectrica nu s-a dat niciodata publicitatii, desi cuprinde nereguli grave gasite in companie. Contractele de vinzare energie ieftina cu clauze inimaginabile au fost semnate in perioada 2004-2005 de Traian Oprea, si George Asan“, au spus sursele citate. Potrivit acestora, Traian Oprea semna aceste contracte ca director general al companiei, iar Nicolae Opris , actualul presedinte al Autoritatii de Reglementare in Domeniul Energiei, ca sef vinzari-marketing. Cei doi sint de asemenea in acest dosar. Corpul de control a stabilit ca electricitatea se vinde sub pretul pietei, ca mare parte din ea merge la export cu preturi derizorii, iar multe clauze impiedicau Hidroelectrica sa rezilieze vreunul dintre contracte. Mai mult, la sfirsitul lunii septembrie 2006, Seres ar fi decis inlocuirea sefului corpului de control, Iolando Toma. „Nu mi-au fost comunicate atunci motivele pentru care am fost inlocuit din functie. Am elaborat mai multe rapoarte despre situatia de la Hidroelectrica, dar nu pot sa afirm ca pentru acestea am fost schimbat. Situatia este delicata si nu vreau sa comentez mai mult“, a spus Toma.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea