Social

Azil ca-n filmele americane, la Bucuresti

Trezirea se face la şapte dimineaţa, cand florile din curte încă nu s-au scuturat de rouă. Pană la nouă, cand se ia micul dejun, toţi bătranii trebuie să fie gata. Infirmierele robotesc să-i spele, să-i îmbrace şi să le dea medicamentele. Unii sunt măcinaţi de atatea boli, încat nici nu se pot ridica din pat. Alţii sunt obosiţi doar de anii mulţi care şi-au lăsat amprenta vizibil asupra trupului lor. Cu paşi mici şi grei, îşi sprijină braţele moi, parcă din aluat, de mana sigura a asistentei. Unii se descurcă şi mănancă singuri, dar mulţi au nevoie de ajutor. Masa de dimineaţă e una dintre plăcerile lor zilnice, mai ales cand este urmată de kinetoterapie sau fizioterapie . Cei 45 de pacienţi internaţi la o Clinică de Îngrijire şi Asistenţă din Bucureştii Noi se simt ca acasă. Centrul e modern, cu o curte spaţioasă plină cu flori, statuete şi băncuţe la fiecare metru. Saloanele sunt împărţite pe două clădiri, una pentru bătranii în stare gravă şi alta pentru cei autonomi. Fiecare pacient are spaţiul lui, un pat confortabil , cu noptieră şi şifonier. “În nici un salon nu stau mai mult de patru persoane, pentru că fiecare bolnav are nevoie de intimitate. Este important ca fiecare să primească exact îngrijirea de care are nevoie şi să se simtă cat mai în siguranţă”, explică directoarea clinicii, dr. Nina Maria Diaconescu. Îşi cunoaşte bine fiecare pacient, iar ei la randul lor îi întorc dragostea. Un bătranel simpatic îi sărută mana de fiecare dată cand o întalneşte. “Suferă de Alzheimer, dar nu a uitat bunele maniere ”, zice doctoriţa, în timp ce-l mangaie afectuos pe cap. Soţia i-a murit acum şase luni, însă el întreabă zilnic de ea şi se plange că nu o găseşte nicăieri. “Vine, vine, e dusă pană la piaţă”, încearcă să îl aline infirmiera . În curte, la o masă înconjurată de flori, sub un umbrar stau două bătranele. Aşteaptă pranzul, curioase ce bunătăţi le-au mai pregătit bucătarii. Una dintre ele, mai vorbăreaţă, spune că e încantată de tot ce i se întamplă la clinică. “Am umblat prin spitale şi tot felul de centre, dar aici mă simt cel mai bine. Iau tratament adecvat, fac masaj la spate şi la burtă şi pot să mănanc oricat vreau”, povesteşte femeia. Are tabieturile ei: citeşte presa, se uită la telenovele, la ştiri şi la muzică populară. În plus, nu iese din cameră dacă nu are manichiură, un pic de ruj pe buze şi o rochie frumoasă asortată la o pălărie de paie. “Necesitatea de a te cosmetiza e ceva fără de care nu se poate”, explică doamna. Masa de seară e în aer liber, cand soarele nu mai dogoreşte. Apoi, unii se plimbă cu asistenţii prin curte şi se opresc să admire fiecare floare. Alţii se aşază pe băncuţe şi îşi povestesc tinereţea. Au avut adevărate cariere de succes: profesor universitar, comandant, economist sau doctor. Au trecut toate, au mai rămas amintiri de neuitat şi satisfacţia unei vieţi pe deplin realizate. Se gandesc la copii, la nepoţi, abia-i aşteaptă să vină în vizită. Ei sunt cei care le înseninează bătraneţea şi parcă le iau de pe umeri povara anilor. Uită de toate cand sunt în preajma celor dragi. La clinică sunt internaţi atat bolnavi din Bucureşti, cat şi din alte oraşe ale ţării. Vin aici pentru că e singurul loc de acest fel din ţară, specializat în îngrijire, asistenţă şi recuperare. “Le place pentru că nu sunt niciodată singuri şi nimeni nu spune că sunt la azil, impactul psihologic e prea puternic. Şi nici nu e azil, nici măcar nu m-am gandit la aşa ceva cand am înfiinţat acest centru. Am deschis clinica după modelul american de îngrijire a varstnicilor”, povesteşte dr. Diaconescu. Majoritatea au peste 80 de ani, abia îşi mai duc bătraneţea. Au fost însă aduşi şi pacienţi în fază terminală. S-au dat bătuţi în lupta cu boala. Clinica are amenajată o încăpere rece, cu icoane şi lumanări pentru cei care se sting aici. Toţi cei internaţi respectă fiecare sărbătoare creştină, dar cel mai mult le place cand primesc Sfanta Împărtăşanie. Unii sunt chiriaşi ai clinicii de cand s-a deschis, e ca şi casa lor. Alţii vin pentru perioade determinate, dar niciodată mai puţin de două săptămani. Iar lista de aşteptare e lungă.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea