Social

#sarbatoare #sfanta maria mica #traditii Sfanta Maria Mica #nasterea maicii domnului

Azi e Sfanta Maria Mica. Ce trebuie sa faci ca sa iti mearga bine

Ca in fiecare an, la data de 8 septembrie, crestinii sarbatoresc Nasterea Maicii Domnului, cunoscuta in popor drept Sfanta Maria Mica. Aceasta este prima mare sarbatoare din noul an bisericesc si marcheaza hotarul dintre vara si toamna.

Potrivit traditiei Bisericii, Ioachim, urmas al regelui David, si Ana, fiica preotului Matthan, erau casatoriti de multi ani, dar nu aveau copii, ceea ce era considerat un blestem din partea lui Dumnezeu. Cei doi s-au rugat cu durere in suflet, iar Domnul i-a ascultat si l-a trimis pe ingerul Gavriil sa le vesteasca faptul ca vor avea un copil ce se va umple de Duh Sfant inca din pantecele mamei sale si care va fi un "vas ales lui Dumnezeu".

De aceea, in popor se spune ca rugaciunile adresate Maicii Domnului in aceasta zi de catre femeile care isi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricand. Si cei care vor sa se casatoreasca se pot ruga in aceasta zi Maicii Domnului, ca sa-si gaseasca perechea potrivita.

Ca la orice mare praznic, in aceasta zi nu se fac treburi casnice, nu se spala rufe si nu se face curatenie pentru a nu atrage raul. Si tot pentru liniste in case, credinciosii tin candelele aprinse in dreptul icoanei Fecioarei Maria si impart din fructele toamnei pentru morti.

Sursa foto: ziarulunirea.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea