Social

Avramescu a picat primul test pentru CA al TVR

Dupa ce l-au audiat mai bine de o ora, senatorii si deputatii din comisiile de cultura au votat impotriva omului propus de Cotroceni pentru CA al TVR. Reprezentantul desemnat de Presedintia Romaniei pentru CA al TVR, Catalin Avramescu , nu a reusit sa-i convinga ieri pe senatorii si deputatii din comisiile de cultura. El a primit 4 voturi pentru si 10 contra (PNL, PRM si UDMR), alti cinci parlamentari abtinindu-se. Fara probleme au trecut Narcisa Iorga (PD), cu 18 voturi pentru si 1 contra, si Marilena Stancu-Constantinescu (Presedintie), cu 17 la 2, pentru CA al radioului public. Candidatul PD pentru CA al TVR, Alexandru Lazescu, a obtinut, de asemenea, un rezultat pozitiv, dar mai strins: 12 pentru, 2 contra si 5 abtineri. Votul din comisii este unul consultativ, decisiv fiind votul din plenul Parlamentului. Daca audierea ultimilor trei nu a insumat in total nici zece minute, Catalin Avramescu a fost insa luat la intrebari aproape o ora si jumatate. Audierea lui Avramescu (acesta a venit la Parlament in pantaloni „mountain safari“ si sandale) a avut doua faze distincte: prima relativ tensionata, iar a doua a semanat mai mult a show, pozitiile si raspunsurile candidatului stirnind in repetate rinduri risul audientei. Reprezentantului Presedintiei i s-au pus si multe intrebari de natura politica. „S-a mai intimplat si la alte audieri“, ne-a spus Vasile Dincu (PSD). „Intrebarile respective erau necesare deoarece tineau de activitatea curenta a candidatului“, ne-a declarat si udemeristul Marton Arpad. Partea tensionata a audierii a fost generata de faptul ca Avramescu le-a spus parlamentarilor ca nu cunosc Legea de functionare a TVR, el contestind din nou alegerea (saptamina trecuta), de catre membrii CA in formula incompleta, a lui Alexandru Sassu in functia de presedinte-director general al TVR. Momentul critic a fost depasit dupa ce unul dintre deputatii din comisie i-a citit lui Avramescu articolul din lege care permitea alegerea. In ceea ce priveste organizarea postului public de televiziune, Avramescu a afirmat ca „este imperfecta multiplicarea studiourilor si a canalelor“, el pledind pentru desfiintarea studiourilor teritoriale. In opinia sa, TVR „are un nivel foarte scazut al emisiunilor culturale“ si o pondere foarte mare a emisiunilor de divertisment. Avramescu a aratat ca la TVR trebuie sa primeze emisiunile informative si a criticat lipsa de dinamism a talk-show-urilor politice. „Romania nu are un sistem democratic, ci unul oligarhic“, „Raul politic din Romania este cel care detine puterea legislativa“, „Legile sint strimbe, pentru ca sint facute de cei care au o anumita atitudine“, „Constitutia din 2003 provine dintr-o Constitutie proasta si este ilegala, pentru ca referendumul care a validat-o a fost fraudat“, „Fascismul este inrudit cu socialismul, aici nu mai este vorba de lupta de clasa, ci de lupta de rasa“ sint doar citeva dintre opiniile de natura politica expuse de Avramescu in timpul audierilor. Sugestiva a fost insa si o replica a lui Adrian Paunescu : „Salut curajul cu care candidatul se straduieste sa inainteze cu capul in zid“. Alexandru Sassu a beneficiat insa de bunavointa parlamentarilor din comisiile de cultura. Candidatura secretarului executiv al PSD pentru functia de presedinte-director general al TVR a fost validata, dupa o audiere care a durat 20 de minute. Au fost 16 voturi pentru si 3 abtineri. Nici macar democratii nu au votat impotriva. PNL nu a primit sefia CNA Dupa ce saptamina trecuta si-a reintregit formula de 11 membri, prin venirea lui Valentin Nicolau, Consiliul National al Audiovizualului ramine in continuare fara presedinte. Desi, potrivit unor surse politice, sefia CNA urma sa revina PNL (pentru Rasvan Popescu), in sedinta de ieri a Consiliului nu s-a stabilit nici un nume pentru a fi propus in Parlament. “Am avut prezenti doar noua membri din cei 11. Dan Grigore e in concediu medical , iar Valentin Nicolau nu poate vota. Am considerat ca nu e etic sa propunem un presedinte in aceste conditii”, declara pentru Cotidianul presedintele interimar al CNA, Attila Gasparik. Alegerea presedintelui CNA se va amina pina in septembrie.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea