Social

#avion disparut #avion deturnat #localizare avion # Boeing 777 #Air Malaysia

Avionul din Asia disparut acum patru zile a fost localizat

Avionul Boeing 777 al companiei aeriene Air Malaysia, care a disparut acum patru zile, a fost reperat prin radar de armata malaeza. Pentru aceasta operatiune s-au mobilizat sute de oameni.

Avionul, care se indrepta spre Beijing in directia Kuala Lumpur, a disparut de pe radar la doua ore de la decolare. Autoritatile au descoperit insa ca avionul a mai zburat inca o ora dupa ce a fost dat disparut. De asemenea, telefoanele mobile ale unor pasageri inca suna, iar unii dintre ei sunt conectati la internet, pe retelele de socializare.

Acum, dupa patru zile de la disparitie, armata din Malaysia a identificat locul in care se afla aeronava. Potrivit acestora, aceasta este in stramtoarea Malacca (Malaezia), una dintre cele mai aglomerate rute de transport maritim din lume.

Autoritatile au descoperit ca la bordul aeronavei au urcat doua persoane cu pasapoarte false. Cu toate acestea, se presupune ca nu ar fi vorba despre un act de terorism, ci despre trafic de fiinte umane.

"Cu cat avem mai multe informatii, cu atat suntem mai inclinati sa conchidem ca nu este vorba despre un incident terorist. Este vorba despre trafic de fiinte umane", a declarat secretarul general al Interpol, Ronald K. Noble.

Sursa foto: ziare.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea