Social

Ateneul Roman devine primul monument romanesc din Patrimoniul European

Ateneul Roman este primul monument din Romania care va fi înscris oficial pe lista Patrimoniului European, miercuri, printr-o ceremonie în care va fi aşezată o placă pe zidul clădirii, şi va fi urmat de Palatul Cantacuzino , Histria şi ansambul Brancuşi de la Targu Jiu , potrivit unui comunicat. Manifestarea este prilejuită de sărbătorirea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, care a pus bazele Uniunii Europene (UE), pe 25 martie. În următoarele luni vor fi amplasate plăci care să marcheze înscrierea în lista Patrimoniului European şi la Calea Eroilor, creată de Constantin Brancuşi la Targu Jiu, palatul cantacuzino din Bucureşti, care găzduieşte Muzeul Naţional "George Enescu" şi Cetatea Histria. Iniţiativa înfiinţării unei liste a Patrimoniului European a aparţinut miniştrilor culturii din Franţa, Spania şi Ungaria şi a fost lansată în noiembrie 2005. Primul set de locuri istorice incluse a fost aprobat de miniştri ai culturii din Uniunea Europeană la Berlin, pe 13 februarie. Patrimoniul European nu include numai monumente istorice ci şi locuri care au o însemnătate istorică, politică şi culturală, care constituie un martor al istoriei Europei şi care au o semnificaţie deosebită pentru statele membre UE. Printre monumentele înscrise în Patrimoniul European se numără abaţia de la Cluny, casa în care s-a născut unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii, Robert Schuman, curtea de onoare a Palatului Papilor de la Avignon (Franţa), Acropole din Grecia, casa lui Goethe din Frankfurt (Germania) şi biserica memorială Sf. Duh de la Javorca, din Slovenia.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea