Social

Astenia, tratată cu minerale si vitamine

O dată cu venirea primăverii se face tot mai simţită astenia de primăvară, o stare de oboseală generală, însotiţă de slăbiciune fizică şi incapacitate de concentrare, fără cauze bine definite. Pentru a trece mai uşor peste stările provocate de astenia de primăvară, alimentaţia trebuie îmbogăţită cu vitamine şi minerale. - este recomandat să reduceţi consumul de paste făinoase şi dulciuri, substituindu-le cu toate sursele de vitamine accesibile; - cerealele reprezintă o combinaţie ideală de vitamine şi minerale, ceea ce vă va ajută să aveţi energia necesară în această perioadă. Este recomandat să consumaţi zilnic o porţie de cereale cu lapte sau iaurt. Gustoase şi uşor de preparat, cerealele conţin fibre, minerale, vitamine şi carbohidraţi, fiind foarte importante pentru menţinerea echilibrului alimentar şi, implicit, a sănătăţii. Sunt indicate la orice varstă, aşa încat obişnuiţi-i şi pe cei mici să le consume. - în această perioadă pot intra în meniul dumneavoastră verdeţurile de sezon: urzicile, salata verde, loboda albă sau roşie. Consumul de urzici este important pentru organism datorită complexului de săruri de fier, vitamina C, vitamina A, care cresc rezistenţa la infecţii şi îmbunătăţesc simţul văzului. Vitamina B12 este antianemică, vitamina K este antihemoragică şi sărurile minerale diverse întăresc organismul. Salata verde sau lăptuca, aplicată extern în comprese, este un veritabil regenator al pielii. Salata verde conţine produşi hormonali (estrogeni), vitamine hidrosolubile (cele din complexul B, precum şi vitamina C). Toate aceste plante verzi, precum şi loboda albă şi roşie conţin vitaminele din complexul B şi sărurile minerale necesare sistemului nervos, pentru refacerea organismului. Loboda are, în plus, o acţiune diuretică şi depurativă. - mancaţi 4-5 mere pe zi! De asemenea, beţi cat mai multe sucuri naturale , care sunt o sursă nu doar de vitamine, ci şi de pectine - beţi cel puţin un pahar zilnic.
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.