Social

Artistii Lia si Dan Perjovschi deschid, in SUA, o retrospectiva a ultimilor 20 de ani

Artistii romani Lia si Dan Perjovschi deschid pe 29 august la Nasher Museum din cadrul universitatii Duke (sud-estul SUA) o expozitie retrospectiva cu lucrari din 1986 pana in prezent, care ar putea fi itinerata in Romania. Expozitia "States of Mind. The art of Lia and Dan Perjovschi" se vrea o retrospectiva la "mijlocul carierei" a operei celor doi artisti romani si cuprinde picturi, sculpturi, desene, fotografii, lucrari video, instalatii si arta conceptuala, dar si lucrari recente. Unele dintre exponate au fost aduse din colectiile muzeelor europene, iar lucrarile vechi au fost refacute si reconditionate, a declarat pentru NewsIn Dan Perjovschi. Expozitia, ce va ramane deschisa pana in ianuarie 2008 la Nasher Museum Duke University din Carolina de Nord, este coordonata de Kristine Stiles, profesor de arta moderna si contemporana la Duke’s, va avea un catalog de 400 de pagini, cu texte de andrei Codrescu, Marius Babias si Roxana Marcoci. Bugetul evenimentului este 300.000 de dolari. Potrivit lui Perjovschi, organizatorii americani ar vrea sa itinereze expozitia in Romania. Nascuti in 1961 si educati in sistemul romanesc socialist, Dan si Lia Perjovschi apartin miscarii de avangarda de dupa Revolutia din 1989 si creeaza lucrari care se afla la rascrucea dintre arta, societate si politica, se arata in prezentarea expozitiei. Dan Perjovschi este renumit pe plan international pentru instalatiile de desene ce cuprind sute de caricaturi ce comenteaza problemele culturale si politice locale, nationale si internationale. Lia Perjovschi este cunoscuta pentru performance-urile si arta sa conceptuala. Retrospectiva vine dupa o instalatie recenta cu desenele lui Dan Perjovschi din sectiunea "Projects" de la Muzeul de Arta Moderna din New York ( MoMA ), prima sa expozitie personala dintr-un muzeu din Statele Unite, deschisa in mai, care se va inchide pe 27 august.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea