Social

Arte Martiale cu Dan Perjovschi

Marti, 18 decembrie, ora 17:30, la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru nr. 38, Bucuresti), Dan Perjovschi descinde la Arte Martiale – o seara de proiectii, dezbateri, polemici, confesiuni. Altii le-ar numi Arte Poetice. O marti pe luna, Institutul Cultural Roman invita la confruntare un artist contemporan. La Arte Martiale, artistii nu expun, ci sunt expusi. Tirului intrebarilor. Publicul este chemat pe tatami echipat si pregatit pentru eschive. La Arte Martiale artistii nu mai au alibiul unei expozitii de perete, care „sa vorbeasca de la sine”. La Institutul Cultural Roman, artistii se explica, ne implica, va intriga. Veti intalni aici artisti (prea bine ) intelesi, artisti neintelesi, artisti (aparent) de neinteles. Artisti de for public si artisti de sertar. Artisti care una zic si alta fac, artisti care asta fac si asta zic, artisti care fac si tac: pana acum. Invitat sa spuna de ce face ceea ce face, ce crede despre arta, public, societate, actualitate este, la aceasta runda de Arte Martiale, Dan Perjovschi (46 de ani, casatorit), grafician , autor de performance, apologet critic si satiric al artei politice. Perjovschi a putut fi vazut pe peretii si tavanele de la MoMA , New York (2007), Tate Modern, Londra (2006), Muzeul Ludwig din Koln (2005) si-n alte, la propriu, unghere celebre. La Bienala de la Venetia din 2007, desenele lui Perjovschi puteau fi luate chiar pe haine de vizitatorii pavilionului Arsenale, de pe peretii coridorului de acces.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea