Social

#distantare sociala #masca de protectie # declaratii Anthony Fauci #Anthony Fauci # vaccin coronavirus

Anthony Fauci: Va fi nevoie de masca si de distantare sociala si dupa vaccinare

Vaccinare impotriva coronavirusului nu ne va scapa de purtarea mastii medicinale si de distantarea sociala, dezvaluie Anthony Fauci, cel mai reputat expert in boli infectioase din Statele Unite ale Americii.

Acesta a precizat ca oamenii nu vor putea reveni la viata normala imediat dupa vaccinare si le recomanda purtarea mastii de protectie si distantarea sociala si dupa  ce se vaccineaza.

”In mod evident, cu un vaccin care are o eficacitate de peste 90% va puteti simti mult mai in siguranta ca nu veti lua virusul. Dar as recomanda oamenilor sa nu renunte la toate masurile de sanatate publica doar pentru ca s-au vaccinat”, a spus Fauci la CNN, explicand ca, ”desi pentru populatie in general vaccinul poate avea o eficacitate de 95%, nu se poate sti cat de eficace este la nivel personal. Chiar si la ratele de succes respective, aproximativ 5%-10% dintre persoanele imunizate ar putea sa ia virusul”.

Iar asta deoarece efectul protector al vaccinului nu este imediat ci o luna, poate chiar mai mult, a spus David Ho, virusolog care lucreaza la dezvoltarea de terapii cu anticorpi monoclonali pentru Covid-19 la Universitatea Columbia.

Fauci anticipeaza ca majoritatea americanilor vor fi vaccinati in trimestrul al doilea si trimestrul al treilea din 2021.

”Dar nu va fi ca si cum vom opri pandemia apasand pe un buton si vom reveni la normal in totalitate. Va fi o revenire treptata la normalitate, pe masura ce vor trece saptamanile si lunile, pe parcursul anului 2021”, a mai spus Fauci.

Din fericire, companiile farmaceutice, producatoare de vaccin impotriva coronavirusului vin cu vesti bune. Compania americana Moderna a anuntat luni ca, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu clinic, vaccinul sau pentru Covid-19 are o eficacitate de  94,5% la doua saptamani de la administrarea celei de-a doua doze.

Si companiile Pfizer si BioNTech au anuntat ca vaccinul produs de ei are o rata de  eficacitate de peste 90%.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea