Social

Anglia, teritoriu interzis pentru “alb-roşii”

Dinamo a fost învinsă de Tottenham , cu 1-3 la Londra, într-un meci contand pentru ultima etapă a grupei B a Cupei UEFA, disputat joi seară. A fost ultimul meci al sezonului pentru “caini”, iar acest lucru s-a văzut în evoluţia elevilor lui Mircea Rednic. Dinamoviştii au dovedit lipsă de concentrare în joc încă din startul partidei, şi pe întreaga durată a acesteia. “Alb-roşii” nu au putut contrazice statistica, suferind a zecea înfrangere în Anglia. Problemele cele mai mari au fost în apărare. Mai întai Gaev, probabil cu gandul la plecarea de la gruparea din Ştefan cel Mare, le-a lăsat suporterilor dinamovişti o ultimă amintire neplăcută, declanşand deschiderea de scor. Portarul din Belarus, încercand să repună scurt pentru un coechipier, i-a pus pe tavă balonul lui Berbatov , care l-a executat cu sange rece , cu un şut din afara careului, după doar 12 minute de joc. A fost începutul unei perioade de foc la poarta dinamovistă. Tottenham a depăşit în foarte multe randuri extrem de uşor defensiva cainilor şi a mai punctat o dată în prima repriză, prin Defoe, în minutul 39, la o gravă greşeală a lui Radu Ştefan. Imediat după pauză englezii au înscris pentru 3-0, prin acelaşi Defoe, iar suporterii „alb-roşilor” îşi făceau probleme în privinţa scorului. Scorul a putut lua proporţii, însă Gaev a avut cateva intervanţii salvatoare, ajutat şi de şansă. Bara l-a salvat pe portarul din Belarus, la lovitura liberă a lui Assou Ekoto, iar dinamoviştii aşteptau fluierul final pentru a uita cat mai repede acest meci, în care au evoluat cu gandul la vacanţă. Golul lui Mendy, din minutele de prelungire a evitat o înfrangere similară celei din urmă cu două sezoane, 0-3 pe Old Trafford, în faţa lui Manchester United. Dinamo a încheiat grupa B a Cupei UEFA pe poziţia secundă, cu 7 puncte şi golaveraj 0, şi aşteaptă să afle adversara din şaisprezecimile competiţiei. Tragerea la sorţi va avea loc în cursul zilei de vineri, iar „cainii” vor evolua împotriva unei ocupante a locului al treilea în grupele Ligii Campionilor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea