Social

Alonso, încrezător că va caştiga campionatul F1

Luptă stransă pentru Campionatul mondial de Formula 1. Fernando Alonso este în fruntea clasamentului mondial şi nu se teme de o revenire în forţă a lui Michael Schumacher pe locul întai. Germanul este la doar două puncte în spatele spaniolului înaintea marelui premiu al Chinei. Cu toate acestea, Alonso se arată încrezător înainte cursei pe care anul trecut a reuşit să o caştige. „Cu Renault am intrat în acest sezon pregătiţi şi competitivi, la 95% din potenţial, în vreme ce ceilalţi nu erau decat la 70 la sută. Ştiam că sfarşitul de campionat va fi unul strans şi eram pregătit pentru asta. Dacă ne facem bine treaba să merităm titlul, atunci îl vom obţine.” La fel de încrezător se arată şi Pat Symonds, directroul tehnic al echipei Renault, care amintea că anul trecut maşinile constructorului francez au dominat cursa din China şi echipa a obţinut şi titlul la constructori. Symonds se mai bazează şi pe proastele rezultate ale lui Schumacher la Shanghai, unde niciodată nu a urcat mai sus de locul 12 . În plus, acesta declara că „de-a alungul carierei, Schumacher a demonstrat că nu este bun cand este presat. Iar presiunea va fi mai dură ca niciodată în ultimele trei curse. Anii trecuţi, el putea să zică mereu că va face mai bine anul viitor, dar de această dată nu va exista o dată viitoare”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea