Social

Alimentele ecologice, un lux la indemana celor informati

Ca sa te hranesti corect, trebuie mai intai sa inveti care sunt produsele sanatoase si apoi sa incerci sa afli unde se comercializeaza acestea. Multi dintre romani incearca sa se hraneasca pe cat se poate mai natural, evitand zaharul, grasimile, sarea in exces si aditivii periculosi. Satui de aerul poluat, acrindu-li-se de mancarea tip fast-food care le-a otravit organismul si de bauturile racoritoare care le-au "mangaiat" papilele gustative, dar le-au dat peste cap sanatatea, romanii incep sa descopere produsele alimentare ecologice, care, desi mai scumpe, au faima de a fi alimente "curate". Productia ecologica in­seam­na obtinerea de produse agroalimentare fara utilizarea substantelor chimice de sinteza. Productia agroalimentara ecologica are drept scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate si echilibrate, care asigura protejarea resurselor naturale si sanatatea consumatorilor. Organismele modificate genetic si derivatele acestora nu sunt permise in productia agroalimentara ecologica. Aparitia unor efecte metabolice generate de dezechilibre alimentare a dus la constientizarea importantei actului de nutritie si a determinat segmente semnificative de consumatori sa se indrepte spre alimente cat mai pure din punct de vedere biologic, spre asa-numitele produse biologice. Pentru a putea satisface cerintele acestor segmente de consumatori, statele trebuie sa plaseze agricultura biologica in centrul politicilor de dezvoltare pentru stimularea activitatilor de productie, prelucrare si comercializare. Cererea crescatoare de produse alimentare si fibre ecologic pure a creat noi oportunitati de desfacere pentru fermieri si intreprinzatori in intreaga lume. Pamantul, pregatit timp de trei ani Agricultura romaneasca beneficiaza de un potential de productie ecologica demn de toata invidia. Acest lucru se datoreaza faptului ca in tara noastra, in ultimii ani, nu s-au folosit in exces ingrasaminte chimice si pesticide. Cei care cumpara produse alimentare ecologice isi doresc un produs corespunzator calitativ din punct de vedere al caracterului sau "natural". In ultimii ani, in Romania au fost semnalate numeroase cazuri in care sanatatea unui numar insemnat de consumatori a fost periclitata, prin lansarea pe piata a unor produse improprii consumului uman. Una dintre problemele importante cu care se confrunta sectorul alimentar este aceea a reducerii costurilor si, evident, a preturilor produselor. Nu de putine ori, unii producatori se gandesc la profit, si mai putin la sanatatea consumatorilor. Produsele cu performante ecologice sunt rezultatul unui proces integrat, in sensul ca, inca din faza de concepere, se impune a se avea in vedere cerintele ecologice pe care le va satisface noul produs. Includerea anumitor restrictii inca din punctul de concepere a unui nou produs presupune efectuarea unei cheltuieli suplimentare. Daca insa aceasta cheltuiala nu este efectuata, consecintele vor fi cu mult mai costisitoare, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Potrivit APC, in Romania, "in etapa de procesare se utilizeaza doar aditivi alimentari naturali, de origine animala sau vegetala, minerali sau anorganici. De asemenea, pentru a obtine produse agricole ecologice, lipsite de substante chimice de sinteza, inainte de a putea fi folosite ca terenuri ecologice, terenurile agricole trebuie sa urmeze un proces de reconversie pe durata a 2-3 ani, in care nu se utilizeaza substantele de sinteza". Insa absenta in totalitate a substantelor chimice de sinteza si a poluantilor este greu de realizat. Chiar si in ecosistemele indepartate, precum ecosistemele arctice sau cele ale padurilor ecuatoriale vesnic verzi, au fost gasite urme de metale grele, poluanti sau alte substante de sinteza provenite din activitatile economice desfasurate la mii de kilometri departare. Un alt aspect important este faptul ca nu toti aditivii alimentari naturali sunt neaparat mai sanatosi. "Pana si acidul ascor­bic sau cel citric, utilizati in cantitati mari, pot provoca disconfort. Nici acidul acetic nu poate fi consumat in orice cantitate dorita. La randul sau, talcul, un aditiv mineral natural, utilizat in cantitati care depasesc limitele prevazute de legile sanitare, este asociat cancerului gastric", explica PR Managerul Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor din Romania, Laura Pascu . Hrana "curata", un avantaj Alimentatia moderna, cu toate pacatele ei, adica folosirea ingrasamintelor chimice, a insecticidelor si erbicidelor, aditivilor in produsele finite, a organismelor modificate genetic, a zaharului, a alimentelor rafinate, abuzul de carne si grasimi, a metodelor nenaturale de conservare, a dus la modificarea indicatorilor de sanatate. De aceea multi dintre romani au inceput sa fie mai atenti la ceea ce mananca. Alimentele ecologice sunt produse diversificate, sanatoase, libere de boli si daunatori, lipsite de reziduuri nocive, cu un continut echilibrat in substante bioactive si minerale. Sunt rezultate din tehnologii ecologice, tehnologii care nu utilizeaza ingrasaminte chimice si pesticide. Toate aceste tehnologii bioecologice au rolul de a pune la dispozitia consumatorului si industriei prelucratoare produse naturale lipsite de reziduuri chimice si mai ales tehnologii menite sa contribuie la salvgardarea ecosistemului agricol. Ele sunt obtinute din ingrediente provenite din agricultura ecologica. Marele avantaj al alimentelor ecologice il constituie absenta pesticidelor. "Potrivit studiilor realizate de diversi cercetatori, concentratiile reziduurilor chi­mice din urina unor copii hraniti cu alimente produse prin tehnici agricole conventionale sunt in general de noua ori mai mari decat aceleasi concentratii in cazul copiilor hraniti cu alimente ecologice", a subliniat Laura Pascu. Desi exista limite stricte de utilizare a pesticidelor in agricultura traditionala, stabilite de norme sanitare, prezenta acestora in alimente duce la eliminarea sub forma diversilor metaboliti prin urina si la acumularea in diferite tesuturi ale corpului, de-a lungul timpului putand genera imbolnaviri mult timp de la ingerare. O alta problema este aceea a consumului de alimente in care concentratiile de pesticide sunt mai mari decat cele admise, fapt ce poate avea consecinte negative asupra sanatatii oamenilor. Acest lucru este cu atat mai grav in situatiile in care pesticidele se utilizeaza in cantitati mari de catre personal neinstruit. Directorul Institutului de Cercetari Alimentare din Bucuresti, dr. Gheorghe Mencinicopschi , afirma ca "desi exista tehnologia determinarii calitative si cantitative a concentratiei pesticidelor in alimente, determinarile realizate in Romania sunt foarte rare". Desfacerea produselor ecologice se face de regula in magazine speciale. Produsele ecologice certificate sunt marcate si etichetate conform reglementarilor din domeniu. Produse ecologice sunt numai acelea care au un Certificat de calitate si poarta pe ambalaj sigla organismului de certificare, si nu orice produs care se vinde sub denumirea de „natural", „taranesc" etc. Pe eticheta unui produs ecologic este obligatorie mentionarea numelui si adresei producatorului sau prelucratorului; denumirea produsului, inclusiv metoda de productie ecologica utilizata; numele si marca organismului de inspectie si certificare. Produse din galantare Produsele ecologic­e care se gasesc pe piata romaneasca au dezavantajul ca sunt mai scumpe decat cele obisnuite, fapt pentru care nu s-a ajuns la o cerere foarte mare pe piata interna a acestora. In schimb, exportul de astfel de produse infloreste. Romania se afla printre primii 20 de exportatori de produse ecologice, la nivel mondial. Cerealele, ciupercile, fructele de padure si nucile sunt exportate din Romania in proportie de 50%. Pana la finele anului 2007, se estimeaza ca tara noastra va exporta produse ecologice de peste 100 milioane de euro. Anul trecut, valoarea exportului de acest tip a fost de 75 milioane de euro. Paste si paine Printre alimentele ecologice care se gasesc in galantarele magazinelor din tara noastra se afla si pastele ecologice, in a caror compozitie intra faina ecologica integrala din grau spelta (Triticum spelta) si apa. Graul spelta este indicat pentru ameliorarea rapida a simptomelor neurodermitei. Un alt produs comercializat la noi este painea integrala ecologica, care are un contiut bogat de minerale, fibre, aminoacizi, glucide, lipide, fiind lipsita de E-uri. Acest produs stimuleaza tranzitul intestinal, fiind un remediu profilactic impotriva constipatiei. De asemenea, zaharul brun ecologic, nerafinat, contine vitamine si minerale naturale precum K, Ca, Mg, P, Na, Fe, S. Acest produs contine zaharoza, melasa, arome naturale din trestia de zahar, dar este total lipsit de OMG-uri - gluten, fenilalanina si de substante de origine animala. Cristalele sale stralucitoare il desemneaza ca favorit pentru indulcirea ceaiului sau a cafelei. Acest tip de zahar se recomanda in diete fara grasimi, fara sare, vegetariene, fara gluten, in diete regenerante si vitalizante si poate fi consumat in perioadele de post alimentar sau post crestinesc. In niciun caz acest produs nu este indicat diabeticilor. Produse dulci Siropul de artar ecologic este un indulcitor 100% ecologic, provenit din sucul de artar canadian. Din 40 de litri de suc de artar se obtine 1 litru de sirop. Are un gust fin de caramel, se poate utiliza ca dressing pentru cele mai rafinate mancaruri, fripturi, salate, si ca indulcitor pentru orice tip de desert. Poate inlocui chiar si mierea de albine. Nu contine conservanti, coloranti sau aditivi alimentari. Acest sirop este produs in Canada si este benefic sistemului imunitar al organismului. Napolitanele dietetice – cappuccino nu contin zahar si niciun ingredient de origine animala, putand fi consumate in perioadele de post. Aceste produse sunt indulcite cu fructoza naturala, nu contin arome chimice (identic naturale), ci numai extracte naturale din lamai, cacao, cafea. Ele se pot consuma in dietele fara zahar, fara lapte si fara oua. Bauturi si uleiuri Sucul de mere ecologic este obtinut din must natural de mere din pomicultura ecologica, iar continutul este 100% must pasteurizat din mere presate. Merele sunt stoarse, iar mustul obtinut este pasteurizat si imbuteliat fara niciun fel de conservanti, coloranti sau arome si fara adaos de zahar sau apa. Laptele soia + calciu ECO este un produs ecologic, de post, ce contine apa, boabe de soia decorticate (7,2%), concentrate din mere (3,3%), alga Lithothamnium calcareum (0,4%), sare marina. Vinul tonic Corylus este obtinut din extract de muguri de alun in vin ecologic si are termen de valabilitate de sase luni. Acest produs ecologic este recomandat pentru tratamentul asteniei fizice si intelectuale. Uleiul din germeni de porumb presat la rece este asimilat de organism in proportie de 99%, fiind de doua ori mai bogat in vitaminele A, D si E decat oricare ulei, inclusiv cel de masline. Un litru de ulei din germeni de porumb presat la rece este obtinut din 63.000 de germeni de porumb. Colesterolul, proteinele si carbohidrati sunt zero in acest produs. Aboneaza-te la Newsletter-ul de Sanatate Acasa.ro ca sa afli cum sa ai o viata sanatoasa.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: 6 sfaturi pentru a depasi plafonarea la job

Experti Cariera

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Schimba paradigma in cautarea unui job

Experti Cariera

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: Se poate incepe si asa…

Experti Cariera

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila: 6 sfaturi pentru a depasi plafonarea la job

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Criteriile de alegere a unui laptop

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.