20 de aeroporturi din India sunt în alertă antiteroristă, după descoperirea unei scrisori de ameninţare din partea reţelei teroriste al-Quaida, într-un coş de gunoi dintr-un aeroport din sudul ţării. Textul face referire la atentate cu maşină-capcană. Scrisoarea descoperită pe aeroport anunţa oficialii de organizarea unor atacuri teroriste pe patru aeroporturi în sudul Indiei.
Securitatea a fost sporită şi pe aeroportul din capitala federală New Delhi, ca şi pe cel din metropola economică Bombay . India a fost lovită în ultimul an de o serie de atentate teroriste. Cele mai sangeroase au fost cele de la Bombay, din iulie - soldat cu 186 de morţi, şi cel din New Delhi, din octombrie 2005 - în care au fost ucişi 66 de oameni.