Social

Agenţii lui Ceauşescu răman la secret

Sunt mai multe categorii de persoane care ar putea rămane secretizate în dosarele CIE/DIE de la SIE şi care nu vor fi predate CNSAS. Conform declaraţiei directorului SIE, Claudiu Săftoiu, este vorba de circa 27.000 de dosare din cele 47.000 rămase din perioada comunistă, adică aproape 70 la sută. Printre categoriile care vor rămane secretizate se numără agenţii pe care Securitatea îi avea în străinătate, personalul diplomatic, cel de comerţ exterior, prelaţi şi alţi cetăţeni romani care erau trimişi în străinătate sub diverse acoperiri. Conform lui Săftoiu, cele 27.000 de dosare sunt "bază operativă" şi vizează şi acţiuni în desfăşurare. Acest lucru înseamnă că în continuare colaboratori ai DIE/CIE lucrează pentru serviciile secrete romaneşti, chiar dacă acestea au ajuns între timp oficine de spionaj comuniste în cadrul NATO, deci acum sunt aliaţi cu foştii lor adversari din perioada războiului rece. De altfel, în perioada comunistă, lupta împotriva NATO şi a Occidentului era principala sarcină a CIE/DIE, alături de furtul de tehnologie, cultivarea cultului lui Ceauşescu peste hotare; "neutralizarea" conducătorilor anticomunişti ai emigraţiei şi supravegherea informativă şi tehnico-operativă a romanilor ce lucrau sau călătoreau în străinătate. Agenţii care dezbinau emigraţia şi turnau de la posturile de radio O categorie importantă care ar putea rămane secretizată o constituie informatorii şi colaboratorii CIE/DIE din străinătate. În această categorie intră şi agenţii care funcţionau în cadrul emigraţiei, dar şi la posturile de radio occidentale care aveau emisiuni în limba romană: Europa Liberă, Vocea Americii, BBC, Deutsche Welle, Radio Vatican şi Radio France Internationale . La Europa Liberă, Securitatea a avut o agentă care era secretara şefului postului. Soţul "Gerdei" era militar american la o bază din Munchen, iar acesta era, la randul lui, agent al Securităţii. O altă categorie importantă sunt preoţii. În perioada comunistă, Direcţia Cultelor lucra împreună cu DIE/CIE. Preoţii erau folosiţi în special pentru anihilarea opoziţiei anticomuniste din emigraţie. Unul din cei demascaţi de către generalul Ion Mihai Pacepa ca agent al DIE este actualul mitropolit de Cluj, Bartolomeu Anania , care în anii ‘70 a fost trimis în Statele Unite după ce anterior fusese deţinut politic. Un alt ierarh, Mitropolitul Nicolae al Banatului, a fost printre cei trimişi în anii ‘70, la Paris, în încercarea Bucureştiului de a-şi subordona Biserica Ortodoxă din capitala Franţei. 90 % din MAE şi din comerţul exterior, la CIE/DIE Conform declaraţiilor lui Mircea Răceanu, Ion Mihai Pacepa şi Liviu Turcu, MAE ar fi fost în proporţie de 90 la sută sub controlul CIE/DIE. Ca de altfel şi Ministerul Comerţului Exterior, fapt confirmat recent pentru Adevărul şi de cel care a deţinut acest portofoliu pană în 1982, Cornel Burtică. O altă categorie a CIE/DIE erau agenţii deplin conspiraţi, cunoscuţi doar de caţiva şefi ai serviciului. Acest tip de operaţiuni a fost inaugurat atunci cand şeful cadrelor de la DIE era unul din fraţii lui Ceauşescu care lucra sub numele de "Călin". Crimele Securităţii, la secret şi pentru preşedinţie SIE a fost acuzat recent de politologul Vladimir Tismăneanu că nu ar fi colaborat cu Comisia prezidenţială pentru studierea dictaturii comuniste. Tismăneanu a făcut această precizare atat pentru Adevărul, cat şi în "New York Times". Concret, el s-a referit la presupusele crime produse la postul de radio Europa Liberă, în anii ‘80. Tismăneanu se mira că, în cazul unor oponenţi politici din Occident, SIE nu are niciun dosar. Un astfel de caz este cel al lui Ghiţă Ionescu, fost director al Europei Libere în anii ‘60.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea