Social

Aeroporturile londoneze, cele mai mari intarzieri din Europa

Orarul curselor, respectat cel mai bine pe aeroportul Schiphol (Amsterdam), urmat de cel din Frankfurt si de Charles de Gaulle (Paris). Aeroporturile londoneze, cele mai mari intarzieri din Europa. Ambele aeroporturi internaţionale ale Londrei ( Heathrow si Gatwick) si aeroportul din Istanbul conduc intr-un top al celor mai nepunctuale din Europa, unde pasagerii au cel mai mult de asteptat inainte de decolare. In urma ultimului „sezon de varf” pentru cursele aeriene de pe continent (lunile iulie-septembrie 2007), Asociaţia Operatorilor Aerieni Europeni (AEA) a constatat ca, pe aeroportul Gatwick, 41 la suta dintre curse au plecat cu mai mult de 15 minute intarziere, iar pe Heathrow 39 la suta dintre zboruri au avut aceleasi probleme. In medie, un pasager pleaca mai tarziu cu 32-33 de minute din Londra decat era programat. Deloc intamplator, British Airways – al carui cartier general se afla pe Heathrow si este unul dintre primii doi operatori pe Gatwick – apare in statisticile AEA drept compania aeriana europeana cu cele mai mari probleme de punctualitate . Alte aeroporturi „neserioase” de pe cuprinsul UE sunt cele din Dublin si din Roma. La cealalta extremitate a clasamentului, cel mai performant aeroport din UE este Schiphol (Amsterdam), cu numai 21 la suta dintre curse intarziate in „sezonul de varf”, urmat de Frankfurt – 22 la suta si Charles de Gaulle (Paris) – 29 la suta. Potrivit Financial Times, dezvaluirile AEA vor accelera proiectul Cabinetului britanic de a construi o a treia pista pe Heathrow, aeroport conceput sa primeasca 45 milioane pasageri pe an, dar pe unde au trecut cel putin 67 milioane in 2006. Daca inca nu ti-ai facut planuri pentru Revelion, intra aici si poti castiga o excursie in Turcia . Aboneaza-te la Newsletter-ul de Turism Acasa.ro ca sa afli care sunt cele mai frumoase destinatii de vacanta.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea