Social

Adrian Mititelu: “Mă mut cu echipa din oraş”

După ce a demis tot staff-ul tehnic al Universităţii Craiova, patronul oltenilor, Adrian Mititelu , a mai gasit un ţap ispăşitor pentru insuccesele echipe sale. Mititelu consideră că atitudinea galeriei oltene, care i-a cerut acestuia să plece de la echipă, nu este deloc întamplătoare. “Sunt foarte mulţi oameni care vor ca echipa asta să dea greş, sunt planuri să mi-o ia din iarna. Se înşală, că n-au ce să-mi ia mie”, a spus finanţatorul Ştiinţei, care bănuieşte că a fost lucrat şi din interior: „Sunt prea multe gafe care s-au facut la meciuri importante. Dacă stăm să ne uităm, să analizăm, sunt gafe cum n-au fost niciodată la Universitatea Craiova. Eu sper ca totuşi să fi fost numai nişte chestiuni sportive, chestiuni din întamplare, nu altceva”. Chiar dacă nu a vrut să dea nume, prin Bănie se vorbeşte că ar exista trei grupuri interesate să preia Universitatea. Unul ar fi condus de primarul Antonie Solomon , celălalt de cuplul Gică Popescu - Giovani Becali , iar unul format din nişte investori din Timişoara, dezvăluie Gazeta de Sud. Enervat de atitudinea unor grupuri din galeria olteană, Mititelu a anunţat că el nu va părăsi clubul şi că, dacă această stare de creare a unor situaţii tensionate în jurul echipei or să continue, va muta echipa din oraş. „Echipa nu este de vanzare. Am cumpărat-o, am muncit mult pentru ea, am riscat mult, m-am chinuit, am sute de nopţi nedormite şi nu cedez eu la presiunile unui grup de 20 de inşi care încep să ţipe. Nu mă simt trădat, mă simt hărţuit, pentru că sunt foarte mulţi oameni care vor ca echipa asta să clacheze cu speranţa că o las. Am puterea financiară să o ţin, să o fac să fie mult mai puternică”, a dat asigurări Mititelu, promiţand totodată că Universitatea nu va mai retrograda niciodată în Divizia B.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea