Social

A sasea zi consecutiva de proteste pentru taximetristi

Taximetristii continua protestele. Cateva zeci de taximetristi bucuresteni s-au adunat din nou, astazi dimineata in fata Primariei Capitalei, pentru a cere sa le fie eliberate autorizatii individuale de functionare, solicitare care ar putea fi rezolvata prin emiterea de catre Guvern a unei ordonante de urgenta. Aceasta este a sasea zi consecutiva de proteste ale taximetristilor. Marti, dupa o intalnire cu liderii protestatarilor, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, declara ca o posibila solutie pentru suplimentarea autorizatiilor individuale de functionare ar fi emiterea unei ordonante de urgenta care sa modifice Legea taximetriei. Liderul taximetristilor bucuresteni, Victor Stan a declarat pentru Mediafax ca taximetristii nu pot astepta mult aparitia acestei ordonante de urgenta solicitata de Videanu, iar in acest sens vor face si ei o actiune de sustinere a emiterii acestui act normativ. Si taximetristii ieseni se alatura protestelor. Citeva zeci de taximetristi din Iasi au protestat ieri in fata Primariei "capitalei Moldovei". Ei s-au declarat nemultumiti de lentoarea cu care se analizeaza dosarele depuse de operatorii de taxi. Totodata, protestatarii au solicitat municipalitatii suplimentarea numarului de autorizatii emise pentru acest tip de transport, afirmand ca numarul actual este prea mic care face ca soferi vechi de taxi sa ramana fara paine. Acest lucru pentru ca operatorii de taxi au fost obligati prin lege ca pina la data de 1 decembrie sa renunte la masinile inchiriate, operatorii fiind obligati sa foloseasca in activitate doar autoturisme in proprietate. Desi dosarele de inlocuire a masinilor au fost depuse pina la data de 1 decembrie, angajatii Primariei Iasi nu au reusit sa analizeze toate cererile de inlocuire si sa prezinte o situatie exacta. In acest fel toate persoanele care au lucrat la firme de taxi cu masini inchiriate ramin fara loc de munca in cazul in care firma a cumparat propriile autoturisme. Raspunsul edililor ieseni a fost ca cererile lor sunt in curs de analiza, insa dorinta protestatarilor, aceea de a suplimenta numarul de taxiuri din municipiu va fi foarte greu de facut datorita prevederilor legale. Ei au adaugat ca in 2008 municipalitatea va desemna o firma care sa realizeze documentatia necesara pentru stabilirea numarului de taxiuri necesar la Iasi, apoi studiul va fi analizat in cadrul Consiliului Local. Pina atunci, in municipiu vor fi eliberate in continuare 1.800 de autorizatii. Reprezentantii taximetristilor iesieni sustin ca vor picheta si Prefectura vineri, 14 decembrie. Taximetristii au amenintat in cursul saptamanii trecute ca vor declansa ample proteste, mergand pana la blocarea circulatiei in Capitala si resedintele de judet, daca autoritatile nu gasesc solutii la revendicarile lor. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea