Social

A murit parintele Galeriu

La biserica "Sf. Silvestru" din Capitala, in prezenta catorva mii de oameni, a avut loc, miercuri, ceremonia de inmormantare a celui care a fost preot profesor doctor Constantin Galeriu.

Parintele Galeriu a fost inhumat in curtea bisericii pe care a slujit-o incepand din anul 1973 si spre care a atras, prin personalitatea sa aparte si vocatia de predicator, nenumarati credinciosi.

La slujba de inmormantare au fost prezenti peste o suta de preoti, in frunte cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Teoctist, care a oficiat serviciul religios, in cazul unui preot fiind unul special organizat. De asemenea, in biserica, devenita neincapatoare, au asistat la ceremonie numeroase personalitati ale vietii politice si culturale. Administratia Prezidentiala a fost reprezentanta de consilierul de stat Victor Opaschi.

In incheierea slujbei din Evanghelie, in memoria celui disparut, au rostit cuvantari Patriarhul Teoctist, preotul paroh al bisericii "Sf. Silvestru", Nicolae Bordasiu, si decanul Facultatii de Teologie din Bucuresti, preot profesor Nicolae Necula.

Funeraliile s-au desfasurat in prezenta Garzii de Onoare a Regimentului 30 Garda si Protocol " Mihai Viteazul ", datorita faptului ca Parintele Galeriu detinea Ordinul National " Steaua Romaniei " in grad de ofiter.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea