Social

# completare programa scolara # manuale alternative #programa scolara #cadre didactice

STUDIU! 60% dintre cadrele didactice folosesc materiale alternative in completarea programei scolare

Peste 60% dintre cadrele didactice si mai bine de jumatate dintre parinti considera ca materialele educationale alternative sunt foarte importante in fixarea si aprofundarea cunostintelor elevilor, in special in contextul actual, arata un sondaj efectuat de Didactica Publishing House, editura axata pe segmentul de carte educativa.

 

Peste jumatate dintre elevi au lucrat cu materiale alternative si/sau individual pentru a aprofunda notiunile predate in lunile de scoala online, arata sondajul Editurii Didactica Publishing House realizat cu ocazia Zilei Educatiei, care se sarbatoreste anual pe 5 octombrie. Printre materialele cele mai folosite se numara fise si caiete de lucru, jocuri interactive de tip trivia sau de storytelling, cutii/materiale pentru experimente, dar si carti. 32% dintre parinti au declarat ca au alocat un buget cuprins intre 100 si 200 de lei pentru achizitionarea de materiale educationale alternative, iar 12% peste 300 de lei.

„Am remarcat o crestere de 15% fata de perioade similare ale anilor trecuti in cererea de carti si materiale educationale, care in mod obisnuit se comandau mai ales pentru lucrul suplimentar la clasa. Vedem o crestere notabila– 20% - pe segmentul de carte si materiale pentru prescolari, cu clienti finali parinti, semn ca multi au petrecut mult mai mult timp acasa si au cautat sa fructifice acest timp cu activitati educative”, a precizat Florentina Ion, manager si fondator al Editurii DPH.

De altfel, datele sondajului arata, de asemenea, ca peste 60% dintre parinti au lucrat alaturi de copii la aprofundarea notiunilor predate la clasa. In procent de peste 90%, dascalii considera ajutorul dat de parinti copiilor important si foarte important in asimiliarea cunostintelor predate.

De asemenea, atat cadrele didactice, cat si parintii considera ca noua realitate din sistemul de invatamant grabeste procesul de digitalizare, iar dezvoltarea unor platforme educationale adaptate la programa de invatamant, cu resurse complete si complexe, dar si instrumente de evaluare, ar fi o solutie care ar imbunatati procesul educational. De altfel, sondajul arata ca 40% dintre invatatori si profesori considera ca scoala online poate fi integrata in sistemul traditional, daca exista resurse si instrumente de evaluare pentru ca aceasta integrare sa fie una de succes.

„Fiind o editura axata pe carte educativa suntem in contact direct si constant cu cadrele didactice din intreaga tara, iar feedback-ul lor este esential pentru noi. Datele noastre arata ca peste 90% dintre cadrele didactice considera ca o platforma educationala ar putea fi o solutie pentru sistemul de predare online sau mixt, atat timp cat aceasta ar dispune de materiale de lucru relevante pentru toate materiile si in acord cu programa scolara si ar fi usor de accesat, astfel incat sa nu fie necesara asistenta continua a parintilor. Predarea in sistem online este mai mult decat digitalizare, problema resurselor compatibile acestui sistem fiind la fel de importanta precum existenta mijloacelor tehnice”, a mai declarat Florentina Ion.

Sondajul a fost realizat online, in perioada 9-13 septembrie 2020. Au participat 192 de cadre didactice (educatori, invatatori si profesori) si 455 de parinti, 80% din mediul urban, 20% din mediul rural.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea