Social

"322" pregateste superministri

Eliminarea presedintelui dintre actorii care pot cere inceperea urmaririi penale fata de un ministru este ultima idee ce i-a venit peremistului Gheorghe Funar. Propunerea de modificare a legii raspunderii ministeriale este sustinuta de "coalitia 322". Daca modificarea legii va fi acceptata de plen, ministrii ar obtine o imunitate chiar mai mare decat a parlamentarilor. Conform legii raspunderii ministeriale, "numai Camera Deputatilor, Senatul si presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor". Gheorghe Funar a depus o initiativa legislativa prin care cere desfiintarea comisiei speciale prezidentiale care analizeaza cererile Parchetului de urmarire penala in cazul fostilor sau actualilor ministri si implicit dreptul presedintelui de a se pronunta asupra cercetarii penale a acestei categorii de demnitari. Conform aceleiasi propuneri, daca ministrul pentru care presedintele a cerut cercetarea este si deputat sau senator, este nevoie de acordul unei alte comisii care analizeaza probele procurorilor, dupa care rezultatul se dezbate in cadrul Camerei din care face parte. In cazul parlamentarilor, lucrurile stau mai simplu. Pentru inceperea urmaririi penale fata de un trimis al poporului nu este nevoie de avize peste avize. Ei s-au protejat mai pragmatic, in sensul ca au propus si adoptat legi potrivit carora sa nu poata fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara acordul Camerei din care fac parte. Urmarirea penala impotriva lor poate incepe fara probleme. Invocand numele mai multor actuali sau fosti ministri intrati in vizorul DNA, initiatorii sustin ca presedintele s-ar substitui organelor de urmarire penala si instantelor judecatoresti. Textul a fost depus la Biroul Permanent al Senatului si a fost initiat de senatorii Gheorghe Funar, Nicolae Iorga si deputatii Ioan Aurel Rus si Mircea Costache, nefiind inca distribuit comisiilor parlamentare de specialitate. De remarcat inclusiv faptul ca initiativa PRM modifica si un alt articol cu privire la traiectoria unui dosar penal intocmit ministrilor in functie. Astfel, daca una din cele doua Camere a cerut urmarirea penala, dosarul se trimite premierului. Daca propunerile initiate de PRM sustinut de "forta 322" ar fi adoptate, legea raspunderii ministeriale i-ar proteja total pe ministri in fata oricarei tentative de cercetare penala . Se stie ca in Parlament pana acum s-au respins solicitari de acest gen (de pilda, cazul perchezitiei la Nastase). Senatorul PRM nu este singurul deranjat de aceasta lege care acorda putere sporita presedintelui. Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, a descoperit ca seful statului este om politic si s-a gandit ca ar fi bine sa modifice legislatia privind numirea magistratilor. Mai exact, el doreste ca procurorii sa fie numiti de CSM, la propunerea ministrului Justitiei, si deci sa nu fie numiti de catre seful statului asa cum se intampla acum. O alta propunere a lui Chiuariu vizeaza schimbarea Constitutiei. "Procurorii sunt sub autoritatea ministrului Justitiei, dar fac parte dintr-o alta autoritate, cea judecatoreasca. Cel mai bine ar fi sa transam aceasta chestiune printr-o revizuire constitutionala". Modificarea Constitutiei i-ar prinde bine si lui Funar avand in vedere ca articolul 109 arata cat se poate de clar ca "numai Camera Deputatilor, Senatul si presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului". Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea