Social

3-3 exploziv pe Nou Camp, între Barca şi Real!

Nu degeaba duelul de tradiţie al campionatului spaniol a fost asociat cu derby-ul planetei. Barcelona şi Real Madrid au oferit celor 115.000 de spectatori o partidă fantastică sambătă seară, încheiată indecis, 3-3. Fabio Capello îşi juca ultima carte în tentativa sa de a-i convinge pe oficialii madrileni că merită să fie păstrat pe banca tehnică a “galacticilor” şi a fost la doar un minut de a obţine garanţia postului său, însă Lionel Messi a vrut să-i provoace insomnii tehnicianului italian, marcand golul eglizator pentru catalani în prelungirile partidei. Cele două forţe ale campionatului spaniol au arătat cat de mult a pierdut Liga Campionilor prin eliminarea lor din competiţie, la mijlocul acestei săptămani. Partida a avut un debut în forţă, cele două echipe sărind peste “politeţurile” perioadei de tatonare şi aruncandu-se în atac încă din primul minut. După doar cinci minute, Nou Camp era redus la tăcere de golul de senzaţie marcat de Ruud van Nistelrooy . Atacantul olandez a profitat de o intervenţie stangace a lui Thuram şi l-a executat pe Valdes cu un şut plasat la colţul lung, lăsandu-l pe portarul spaniol ţintuit pe linia porţii. Lionel Messi a restabilit egalitatea la interval de şase minute, cu o finalizare elegantă pe colţul lung, fără şanse pentru Casilias. La faza imediat următoare, Oleguer i-a pus piedică lui Guti în careul catalan, iar centralul a acordat penalty. Van Nistelrooy realiza dubla după doar 13 minute de joc. În minutul 26, Barcelona a egalat din nou la capătul unei faze de mare spectacol. Ronaldinho a avut o incursiune pe partea stangă, a pătruns în careu, şi a şutat la poartă după o combinaţie “extraterestră” cu Eto’o, Valdes a respins, iar mingea a ajuns la Messi, care a reluat din prima în vinclu. Cate o dublă din partea lui van Nistelrooy şi Messi au asigurat 25 de minute de fotbal superb pe Camp Nou . O imprudenţă a lui Oleguer i-a adus acestuia o eliminare în prelungirile primei reprize, stoperul Barcei fiind penalizat cu al doilea galben pentru un fault din spate asupra lui Guti. Eto’o a fost sacrificat de Rijkaard, care l-a introdus pe Silvinho în locul atacantului camerunez , pentru a acoperi golul lăsat în defensivă de eliminarea lui Oleguer. Spectacolul a existat şi în repriza secundă, însă la cote mai reduse, gazdele avand o abordare mai prundentă. Eto’o nu s-a mai întors pe banca Barcelonei, probabil afectat de “cadoul” făcut de Rijkaard de ziua internaţionalului camerunez. Madrilenii au preluat controlul jocului, pe fondul superiorităţii numerice şi, după trei intervenţii de senzaţie ale lui Valdes în faţa lui van Nistelrooy, “Los Blancos” au preluat conducerea în minutul 73, cand Sergio Ramos a reluat cu capul pe spate, la o centrare a lui Guti, iar portarul catalan era învins pentru a treia oară. Rijkaard a riscat, introducandu-l pe Gudjohnsen în locul lui Marquez, iar fotbaliştii “Blaugrana” s-au aruncat în atac pe final de partidă. Salvarea a venit tot de la Messi. Argentinianul s-a aflat la capătul unei pase excelente a lui Ronaldinho, a trecut în viteză de Helguera şi a finalizat pe colţul lung, fără speranţe pentru Casilias. A fost cu siguranţă cea mai importantă seară din cariera de fotbalist a tanărului internaţional argentinian. Graţie egalului in extremis obţinut de catalani, Barcelona se menţine la cinci puncte în faţa lui Real Madrid, şi se află la egalitate cu FC Sevilla în fruntea clasamentului La Liga, însă andaluzii au un meci mai puţin disputat.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea