Joi, 15 iulie, Mihai Margineanu alaturi de Florin Chilian, Dan Teodorescu (Taxi), Cheloo (Parazitii), Marius Mihalache , Mandinga, Grupul de Rezistenta , Sisu, in parteneriat cu Sala Palatului, te invita la “ Ziua Portilor Deschise – Ajut-o pe Ioana sa aplaude” un spectacol de caritate, dedicat Ioanei Iulian.
“Ioana este o fetita de care m-am indragostit la prima vedere, iar pe 15 iulie implineste 2 anisori. S-a nascut fara o mana, dintr-o eroare. Prin acest concert trebuie sa strangem 100.000 euro, adica suma de care e nevoie ca Ioana sa poata beneficia de o proteza bionica. Astfel, Ioana ar putea ca la varsta de 7 ani sa cante la pian”, povesteste Margineanu.
Intrarea la concert este libera, fiecare spectator fiind invitat sa doneze o suma de bani Ioanei.
“Le multumesc prietenilor mei care au percutat din prima si vor canta gratis pentru Ioana, managementului Salii Palatului care a venit cu idei si cu solutii, dl. Ministru Kelemen Hunor si lui Florin Ionescu, cel care va asigura sonorizarea spectacolului”, spune Mihai Margineanu.