Showbiz

The Rolling Stones in sfarsit in Romania

Concertul celor de la Rolling Stones va incepe in aceasta seara, pe stadionul "Lia Manoliu, din Bucuresti, in jurul orei 21.30 si va dura aproximativ doua ore. Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts si Ron Wood au sosit in Romania duminica, in jurul orei 18.30, de la Belgrad, unde au sustinut primul lor concert in Serbia. Rockerii si stafful lor s-au cazat la hotelul Athenee Palace Hilton, unde au avut rezervate 50 de camere. Production Managerul trupei a declarat ca atit membrii formatiei, cit si echipa tehnica sint foarte multumiti de conditiile de cazare, precum si de felul in care s-a desfasurat toata productia evenimentului. Playlist-ul turneului european inceput pe 5 iunie are o structura de baza, dar pot exista variatiuni. La concertul de simbata, din Serbia, desfasurat in fata a 60.000 de oameni, Stones au inceput cu „Start me up“. Concertul a inclus hituri precum „It’s only rock and roll“, „Tumblin’ dice“, „Can’t always get what you want “, „Satisfaction“, „Sympathy for the devil“, „Honky tonk woman“, „Jumpin’ Jack flash“ sau „Brown sugar“. Suplimentare de bilete Rolling Stones nu vor face repetitii inaintea concertului din aceasta seara, ci vor urca direct pe scena. Organizatorii au suplimentat, luni, numarul de bilete cu inca 1.000 de tichete cu locuri si vor avea pretul de 137 de lei. Aceste bilete vor fi disponibile doar in ziua concertului si vor putea fi achizitionate de la casele stadionului Lia Manoliu. Organizatorii au spus ca nu au, pana in prezent, o centralizare a numarului de bilete vandute, dar se asteapta ca la concert sa isi faca aparitia peste 60.000 de oameni. Iris si The Charlatans in deschidere In deschiderea concertului din aceasta seara a celor de la Rolling Stones, vor canta Iris si The Charlatans. Stones au fost cei care au dat aprobarea pentru ca trupa romaneasca Iris sa cante in deschidere, ca si in cazul celor de la The Charlatans. Formatia romaneasca va urca pe scena la ora 18.00 si va sustine un recital de jumatate de ora. Concertul din deschiderea celor de la Rolling Stones este o mare onoare si privilegiu pentru Iris, cadou pe care il puteau primi la aniversarea a 30 de ani de cariera. Modul de interpretare si atitudinea au fost mereu o inspiratie pentru cei de la Iris, care au crescut pe acordurile Rolling Stones. Scena de 300 de tone Scena pe care vor concerta cei de la Rollling Stones, va avea, nici mai mult nici mai putinde 300 de tone, iar pentru montarea ei au lucrat peste 300 de persoane. Scena este aceeasi cu care trupa a plecat in turneu in august 2005, dar au fost aduse imbunatatiri, au spus organizatorii. Ea cantareste aproximativ 300 de tone, dintre care 170 de tone are structura de otel. Toata structura are 62 de metri latime (distanta ce poate fi parcursa in 3 minute si 15 secunde cu masina), 28 de metri inaltime si masoara 8 metri din fata pana la amplasamentul tobelor. Limba gonflabila de la scena, simbolul trupei, are 9 metri inaltime si 10,7 metri latime. Energia electrica necesara concertelor este produsa de doua generatoare, "care produc suficienta energie pentru a alimenta un sat mai mic". Sistemul de lumini are 443 de componente, iar cel video masoara 15 x 15 metri si este cel mai mare folosit vreodata intr-un turneu. De asemenea sunt folosite in timpul show-ului 470 de efecte pirotehnice diferite. Vezi fotografii cu scena The Rolling Stones 45 de ani de cariera Trupa rock The Rolling Stones are o cariera muzicala de peste 45 de ani, cu zeci de albume, premii Grammy, single-uri de top, care au facut-o cea mai valoroasa formatie a tuturor timpurilor, cu venituri de peste 1,5 miliarde dolari. Trupa nu a fost straina insa nici de scandaluri, droguri, arestari, certuri intre membrii formatiei. Rolling Stones au aparut in anii 60 in Anglia, iar numele trupei vine dintr-un vers al lui Muddy Waters: The Rolling Stones, adica “Pietrele care se rostogolesc”. Mick Jagger a pus bazele formatiei, alaturi de Keith Richards si Brian Jones . Trupa a inceput sa cante in cluburile de jazz londoneze. Primul concert al celor de la Rolling Stones a avut loc pe 12 iulie 1962, la Londra, in clubul Marquee. Mick Jagger si Keith Richards au inceput in 1965 sa-si compuna singuri piesele. De atunci dateaza hituri ca '' I Can't Get No Satisfaction'' sau ''As Tears Go By''. Grupul a ajuns sa sustina in jur de 300 de concerte pe an. In 1971, Rolling Stones a lansat albumul ''Sticky Fingers'', un material cu referinte explicite la sex si droguri si cu piese ce au titluri pe masura: ''Brown sugar'', ''Wild Horses'', ''Bitch'', ''Sister Morphine'' sau ''Dead Flowers''. Un an mai tarziu a aparut albumul ''Exile on Main Street''. In 1973, Keith Richards era din ce in ce mai acaparat de dependenta de heroina, iar problemele sale cu stupefiantele au deteminat autoritatile franceze sa-l declare persona non grata. Ca urmare, grupul nu a putut concerta in Franta pentru mai multi ani. Odata cu albumul ''Steel Wheels''(1989), Stones s-au relansat si au inceput sa concerteze pe cele mari stadioane din lume. Cel mai recent turneu, "A Bigger Bang", care promoveaza albumul cu acelasi nume, a inceput pe 21 august 2005 si a fost intrerupt pe 25 noiembrie 2006. Mai multe dintre concerte au fost amanate din cauza unor probleme de sanatate al solistului Mick Jagger si ale chitaristului Keith Richards, care a cazut dintr-un cocotier. Turneul a fost reluat, cu titlul "A Bigger Bang European Tour", din 5 iunie 2007, si se estimeaza ca va totaliza venituri de 500 de milioane de dolari numai din vanzarea de bilete.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea