Paul McCartney a triumfat la Classical Brit Awards , unde a castigat premiul `Albumul Anului` cu discul `Ecce Cor Meum`, care i-a fost inspirat de dragostea pentru fosta sa sotie Linda. El s-a impus in fata unor artisti precum Sting, Katherine Jenkins si Bryn Terfel. Premiul a fost acordat in urma voturilor primite din partea fanilor muzicii clasice, iar ceremonia de decernare a avut loc aseara la Royal Albert Hall din Londra.
`Solistul Anului` a fost desemnata soprana Anna Netrebkom din Rusia, iar `Instrumentistul Anului` a fost ales pianistul norvegian Leif Ove Andsnes. George Fenton, care a compus muzica pentru documentarul despre natura Planet Earth realizat de BBC, a fost votat cel mai bun compozitor al unei coloane sonore in anul 2007, iar dirijorul Vernon Handley a primit o distinctie pentru intreaga sa activitate.