Nicole Scherzinger nu este pregatita pentru casatorie si este fericita cu relatia pe care o are cu pilotul de Formula 1, Lewis Hamilton , scrie showbizspy.com.
Cantareata considera ca inca nu este momentul potrivit sa se casatoreasca cu iubitul ei, pilotul britanic de F1 Lewis Hamilton , pentru ca sunt foarte fericiti cu relatia pe care o au acum. Intrebata daca ar vrea sa se marite cu Hamilton, Nicole a raspuns categoric: “Hmm. Nu, nu vreau. Acum suntem fericiti asa.”
Vedeta trupei Pussycat Dolls a mai dezvaluit ca nu ii este teama sa-l priveasca pe Hamilton conducand cu viteze ametitoare in campionatul de F1. “Imi este greu sa fac vreun comentariu despre asta pentru ca nu-mi pot imagina cum este pentru el. Nu pot compara nimic din ce fac eu cu ceea ce face el. Am si eu un Mercedes, dar nu conduc cu viteza”, a spus cantareata.
“Dar il sustin 100% si sunt mandra de el si cariera lui. Voi fi intotdeauna cel mai mare fan al sau”, a mai adaugat Nicole.