Showbiz

#misiunea directorului de resurse umane #film #locarno #premiu

Misiunea Directorului de Resurse Umane - premiat la Locarno

Pe langa premiile obtinute de filmul lui Marian Crisan, "Morgen", participant in competitia principala a Festivalului de Film de la Locarno,  filmul Misiunea Directorului de Resurse Umane , regizat de Eran Riklis si co-produs de compania romaneasca Hai-Hui Entertainment (producatori din partea romana: Tudor si ) a obtinut premiul publicului, oferit de UBS (in valoare de 20.000 ), cel mai important din sectiunea Piazza Grande, unde au concurat alte 16 filme.

Premiul publicului UBS a fost acordat incepind cu anul 2000. Intre filmele castigatoare in trecut se numara pelicule cunoscute precum: , The Syrian Bride (regizat de acelasi Eran Riklis) si The Lives of Others (premiat cu Oscar pentru cel mai bun film strain).

Critica internationala a apreciat la superlativ productia , publicatia The Hollywood Reporter apreciind ca filmul contine un “ mix subtil intre comedie si drama”. De asemenea, “Riklis are o distributie exceptionala care il ajuta in ilustrarea unei povesti emotionante”.

Filmat in toamna lui 2009 in Israel si Romania , pelicula este o tragicomedie bazata pe un bestseller din 2004 scris de Abraham B. Yehoshua. Filmul descrie calatoria epica a unui om ce lasa in urma un Ierusalim dominat de teroare si violenta si ajunge intr-un colt indepartat din Europa de Est, totul pentru a reda umanitatea unei femei pe care nu a cunoscut-o niciodata. Intre locatiile de filmare din Romania amintim: Bucuresti, satele Petelca (jud. Alba), Razvani, Lupsani (jud. Calarasi), Calarasi, Transfagarasan, aeroportul Sibiu, Mogosoaia, .

Rolul principal este interpretat de actorul Mark Ivanir. Din distributia filmului mai fac parte cunoscuti actori romani precum: Irina Petrescu (intr-un rol memorabil), Papil Panduru, Bogdan Stanoevici, precum si actrita israeliana de origine romana Rozina Cambos.

Regizorul Eran Riklis este autorul unor precedente filme de mare succes pe plan international: Syrian Bride (2004) – 3 Premii la Festivalul de la Montreal (inclusiv Marele premiu), Premiul publicului la Locarno si Lemon Tree (2008) – Premiul publicului din cadrul sectiunii Panorama, Festivalul de la Berlin.

Filmul este o co-productie intre 2TeamProductions (Israel), Pallas Film (Germania), EZ Films (Franta) si Hai-Hui Entertainment (Romania). Distribuitorul international al filmului este Pyramide International din Franta.

Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, care a acordat proiectului suma de 491.550 lei, precum si cu sprijinul Fondului Regional de Film German Mitteldeutsche Medienforderung, Medienboard, Rabinovich Fund, Israel Film Fund.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea