Showbiz

Martin Scorsese şi U2, printre invitaţii de onoare de la Cannes

Printre invitaţii Festivalului de la Cannes, care va începe pe 16 mai, se numără Martin Scorsese, fraţii Coen ("Marele Lebowski", " Fargo ", " ") sau trupa U2, iar în program vor rula scene din pelicula " ", cu Kidman şi Craig, potrivit variety.com. Oaspetele de onoare la Cannes, care va sărbători anul acesta 60 de ediţii de festival, va fi Martin Scorsese, care, în 1998, a făcut parte din juriul festivalului. "Are un trecut lung la festival şi vrem ca prietenii noştri să fie alături de noi la a 60-a aniversare", a declarat directorul artistic al festivalului Thierry Fremaux. Scorsese va scoate pe piaţă, cu această ocazie, documentarul pe care l-a realizat anul trecut despre trupa rock Rolling Stones. Alţi doi realizatori, Catherine Owens şi Mark Pellington, vor proiecta, în afara competiţiei, un documentar despre o altă trupă celebră, U2. La festival vor fi prezentate, pentru prima dată, scene din " The Golden Compass ", filmul în care joacă Nicole Kidman şi Daniel Craig, actor care va fi, de altfel, prezent la Cannes, alături de regizorul . Printre peliculele care vor fi prezente la Cannes au fost confirmate deja " Ocean's Thirteen " sau partea regizată de Quentin Tarantino din " " (o peliculă compusă din două părţi distincte, regizată jumătate de Tarantino, jumătate de Robert Rodriguez şi despărţită la mijloc chiar de false anunţuri publicitare - n.r.). Selecţia oficială a peliculelor care vor concura la Cannes va fi încheiată în două săptămani. Festivalul Internaţional de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 16-27 mai, iar preşedintele juriului din acest an este britanicul Stephen Frears.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea