Showbiz

Greva scenaristilor loveste si Premiile Grammy

Ceremonia de decernare a premiilor Grammy, cele mai importante din industria muzicala americana este cea mai recenta din seria de gale importante amenintate de greva scenaristilor de la Hollywood. Sindicatul scenaristilor, Writers Guild of America (WGA), a anuntat luni ca nu va face o exceptie pentru a permite CBS sa transmita ceremonia, dupa ce greva a anulat, printre altele, ceremonia de decernare a premiilor Globul de Aur, ce a avut loc duminica, la Los Angeles, in forma unei simple conferinte de presa. Reprezentantii sindicatului actorilor, Screen Actors Guild, au anuntat ca, in aceste conditii, actorii vor fi reticenti sa treaca de pichetele grevistilor, cum s-a intamplat si in cazul altor ceremonii anulate. Sindicatul nu va face nici o exceptie pentru organizarea premiilor Purtatorul de cuvant al WGA, Gregg Mitchell, a spus luni ca institutia care acorda premiile Grammy, Recording Academy, nu a cerut sindicatului sa faca o exceptie pentru organizarea ceremoniei, nici un acord temporar. "Chiar daca nu am luat nicio decizie referitoare la premiile Grammy, daca ni se va cere sa facem o exceptie pentru Grammy este putin probabil sa fim de acord", a adaugat el. Nu este foarte clar ce impact va avea un pichet al grevistilor asupra ceremoniei, dar gala va trebui sa se lipseasca de cei 10, 20 de actori ce prezentau de obicei premiile. De exemplu, anul trecut, Quentin Tarantino, Luke Wilson , Nicolas Cage, Terrence Howard, Samuel L. Jackson, Chris Rock si David Spade au participat la gala. Si anul acesta multi dintre muzicienii nominalizati au aparut in filme sau seriale de televiziune. Cele mai bune exemple sunt Justin Timberlake, Queen Latifah, Tim McGraw , Beyonce ( foto ), Jack White , Jon Bon Jovi, T.I. si Fantasia. Printre nominalizatii renumiti ca nu au fost niciodata spargatori de greva se numara Bruce Springsteen, Beastie Boys, Joni Mitchell, john mellencamp si Steve Earle. Premiile sunt programate pentru 10 februarie Greva ar putea afecta si scenariul galei. La cea de-a 50-a editie a premiilor Grammy, Recording Academy ar fi dorit sa prezinte un show care sa contina mai multe momente din istoria ceremoniei, care ar fi avut nevoie de scenaristi. Producatorul Ken Ehrlich si jurnalistul David Wild, care au scris cartea aniversara a premiilor Grammy, au realizat scenariile pentru cele mai recente editii ale show-ului. Premiile se vor decerna pe data de 10 februarie. Spre deosebire de alte gale, ceremonia premiilor Grammy consta mai ales in recitaluri, doar aproximativ 12 dintre cele peste 100 de trofee acordate anual sunt inmanate live, in timpul show-ului ce dureaza trei ore si jumatate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea