Alex revine in aceasta toamna cu un nou single ce anunta viitorul material discografica, anunta casa de discuri Roton. Noua piesa se intituleaza “Doar Ea” si a fost lansata in urma cu cateva saptamani la Iasi, in cadrul unui eveniment muzical.
Alex a filmat saptamana trecuta si un videoclip la noul sau single. Filmarile au durat o zi si o noapte. Regizorul a construit sase setup-uri distincte pentru Alex care, in acest nou videoclip isi arat inca o data calitatile de bun dansator. Desi adopta un beat de muzica house, noul single isi pastreaza caldura pieselor R&B prin versuri si bineinteles prin vocea inconfundabila a lui Alex.
Piesa “Doar Ea” face parte din noul material al artistului, pentru care acesta a lucrat cateva luni bune in studio, impreuna cu bunul sau prieten Smiley. ”Reactia publicului la albumul ‘Yamasha’ a fost una foarte buna, astfel incat nu puteam sa-i dezamagesc producand un material facut pe graba, tocmai de aceea, atat eu cat si Smiley, am preferat sa stam mai mult in studio si sa muncim intens”, a declarat Alex.