Showbiz

Directia 5, schimbare de imagine

Formatia Directia 5 a filmat zilele trecute cel de-al doilea clip de pe albumul "Satisfaction", intitulat "Nu ma ocoli". Noul material video doreste sa aduca si o noua imagine trupei. Directia 5 a filmat recent clipul la piesa "Nu ma ocoli", cel de-al doilea material de pe albumul "Satisfaction" si al douazeci si treilea clip din cariera trupei. Filmarile au durat o zi si s-au desfasurat pe un teren accidentat aflat intre Bucuresti si Giurgiu. Echipa de filmare a fost compusa din solistul formatiei Firma si Bogdan Popoiag, cunoscut pentru proiectul "Unu". "Am vrut sa nu fie un clip clasic, in care baietii ar fi aparut cu instrumentele aferente. Am dorit ceva in stilul anilor '80 si fiecare membru sa aiba un rolisor", a declarat Rocca. Pentru a reda atmosfera cu pricina, baietii de la Directia 5 au avut o vestimentatie pe masura, iar din decor nu a lipsit o masina de colectie, un Chevrolet Impala. Membrii formatiei si-au pus la incercare si conditia fizica. Ei au fost nevoiti sa alerge aproape trei ore, cu scurte pauze, pentru surprinderea unor scene in care o masina ii urmareste pe tot parcursul clipului. "Automobilul este in clip personajul principal, care prinde viata, dar si cel negativ", a mai spus Rocca. Concert de lansare Eveniment Noul clip, intitulat "Nu ma ocoli", va rula in curand pe posturile de specialitate. Acesta va beneficia si de o lansare, care va avea loc pe 23 decembrie in Laptaria lui Enache din Bucuresti, unde membrii Directia 5 vor sustine un recital. Urmatorul concert in Capitala se va desfasura in Piata Revolutiei, in noaptea de Revelion. Am vrut sa fie un altfel de clip. Asa ne-am gandit sa apelam la Rocca din formatia Firma si Bogdan Popoiag, care mai regizasera impreuna si alte clipuri Marian Ionescu
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.