Showbiz

#international #festival de film #renovare #bric-brac #cea mai fericita fata #radu jude #berlinale #b-est iff

Direct de la Berlin, Filme romanesti la B-EST IFF!

Trei dintre cele patru filme romanesti prezente anul acesta in diferite sectiuni ale Berlinalei vor concura la premiile celei de-a V-a editii a Festivalului International de Film B-EST IFF .

Astfel, mult-asteptatul debut in lung-metraj al regizorului Radu Jude, Cea mai fericita fata din lume , prezent in cadrul sectiunii Forum a Berlinalei, a fost selectionat in Competitia Oficiala B-EST IFF. Totodata, scurt-metrajele Bric-Brac , de Gabriel Achim si Renovare, de Paul Negoescu, prezente in cadrul programului Berlinale Shorts, sunt primele doua filme romanesti selectionate in sectiunea de scurt-metraje a B-EST IFF.

Cea mai fericita fata din lume
(o coproductie HiFilm Productions si Circe Films) e povestea Deliei Fratila, de 18 ani, singurul copil al unei familii sarace din provincie, si mare castigatoare a unei campanii promotionale: a trimis trei etichete de la sticlele de suc si a castigat o masina. La Berlin, filmul a primit premiul CICAE (Confederation Internationale des Cinemas d'Art et d'Essai), decernat in fiecare an de un juriu format din distribuitori si critici de film.

Bric-Brac (o productie UNATC) e povestea unui regizor de cinema (Gabriel Achim), care incearca sa-si convinga actorul din rolul principal (Paul Ipate) sa nu renunte la rol desi acesta din urma ar vrea sa-l refuze din pricina similaritatilor dintre povestea filmului si un eveniment personal – o cearta cu iubita (Ioana Blaj). Filmul combina povestea personala a actorului cu cea din scenariul filmului, astfel incat spectatorul nu mai poate diferentia intre fictiunea propusa de regizor si amintirile actorului.

Evenimentele din Renovare (o coproductie Filmalee, HiFilm Productions & Hochschule for Fernsehen und Film Munchen) au drept protagonisti trei membri ai aceleiasi familii. Astfel, in afara de propriile ei treburi de peste zi, Diana (Clara Voda) incearca sa tina sub control renovarea apartamentului familial. Fiul ei, Alex (Andrei Runcanu), abia daca mai are timp de renovare si de iubita, caci termenul de predare al lucrarii de diploma se apropie cu pasi repezi. Colac peste pupaza, bunica lui (Simona Bondoc) si mama a Dianei, isi doreste, mai mult ca niciodata, putina atentie din partea propriei ei familii ce pare s-o ingore tot mai mult si mai des...

Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Top

Cauta-ti perechea