vanzari (Harold Perrineau, sigur il stiti din serialul Lost) ajunge intr-o seara in localul linistit taman inainte ca la radio sa fie difuzata stirea ca un barbat a macelarit in apropiere o intreaga familie, fiind acum cautat de politie.
Cateva minute mai tarziu, la restaurant ajunge un tip tatuat, tacut si imbracat in piele, Doe (Madsen), motiv pentru care este imediat considerat suspect de clientii localului. Cand un politist il ia la intrebari, Doe se cam supara si scoate pustile cu care ii pedepseste imediat pe cei atat de curiosi sa afle cine este. Pe restul ( doi studenti, o chelnerita , un fost soldat si reprezentantul de vanzari) ii ia ostatici .
Cand pe usa localului intra un alt personaj, la fel de suspect, cu o valiza plina cu bani, vorbind de o “afacere” cu un misterios domn Smith, lucrurile o iau razna, mai ales ca Doe, care nu pare sa aiba ceva mai bun de facut decat sa impuste necunoscuti, este hotarat sa afle care e treaba cu Smith, banii si familia ucisa. 
Din pacate, Mark Young nu prea are habar sa construiasca suspansul, iar cadrele pe care le insereaza cu scopul, probabil, de a creste tensiunea, au exact efectul opus; ma refer la cadrele fixe cu imagini din cafenea .
Tot la stadiul de intentie a ramas si conturarea personajelor prin dialogurile pe care le poarta si raporturile pe care le creeaza in cafenea, pentru ca actorii rostesc replicile cu un sictir si o lipsa de implicare cum rar am vazut, iar Michael Madsen este atat de pasiv in rolul durului psihopat Doe, incat ma gandesc ca a jucat in film pe gratis in timpul lui liber si, probabil, ca o favoare pentru vreun cunoscut. Singurul ca se “misca” in planul actoricesc este Harold Perrineau (Michael din Lost), distribuit, din pacate, doar in filme in care regizorii nu sunt interesati sa-i exploateze mai mult talentul.
Saracia si banalitatea dialogurilor este la fel de izbitoare ca impactul sonor al gloantelor care mai zboara uneori din puscoacea lui Doe pentru a trezi spectatorii din letargie si a le intrerupe nitel sforaitul. Dupa cum spuneam, in loc de tensiune, regizorul construieste meticulous o stare de plictiseala care ar trebui sa fie straina de un asa-zis thriller.
The Killing Jar plictiseste groaznic si enerveaza prin dialogurile goale si atat de cliseistice si redundante, incat Young (regizor si scenarist) da impresia ca tine cu orice pret sa insulte inteligenta cinefililor. Pe scurt, nu vi-l recomand.
