Cineastii rusi, sub povara "trecutului glorios"

"Filme din noul val, venite din noua Rusie". Asta le-a promis spectatorilor Aleksandr Anatolievici Ciurilin, ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti, in deschiderea "Zilelor Filmului Rus" de la Institutul Cultural Roman, eveniment care a avut loc la inceputul acestei saptamani. Insa, la finalul celor doua seri in care au fost proiectate cinci filme documentare realizate in perioada 2001-2005, s-a dovedit ca mai inspirata a fost introducerea facuta de Catrinel Plesu, directoarea ICR, care "prevestea" nostalgia cinefililor obisnuiti cu cinematograful rusesc din perioada comunista. Pentru ca, dincolo de un sentiment de melancolie familiara, cele cinci pelicule au mai avut un punct comun: o vadita lipsa de interes fata de viitor, rezultata din dorinta recuperarii unui trecut apasator, care nu doar defineste, ci domina de-a dreptul documentarele rusesti. Poate cel mai bun exemplu in acest sens este "Drumul unui ofiter rus" (2005), realizat de Anton Utkin, in care povestea generalului tarist Anton Denikin este spusa, cu o doza de nationalism moderat, lipsit de accente revansarde, chiar de catre Nikita Mihalkov ( foto ). Implicarea celebrului cineast in acest proiect nu este una surprinzatoare, tinand cont de faptul ca el militeaza de cativa ani pentru repatrierea trupului generalului, a carui dimensiune de erou national nu evita sa o proclame. Trecutul militar rusesc este recuperat ca fundal si de catre Tatiana Donskaia, care, in "Statia Fericita" (unul din cele patru episoade ale documentarului "Moscova in 41", premiat la editia din 2001 a Teleforumului Euroasiatic), reconstituie povestea unei tinere care ii scrie iubitului plecat pe front, fara sa stie daca acesta va ajunge sa citeasca scrisorile. Cu involuntare accente comice ("Care frit n-a furat macar o gaina de-a noastra?", se-ntreba o fosta combatanta moscovita), documentarul pastreaza o nota de reverenta, fara insa ca regizoarea sa piarda controlul asupra coerentei narative. Tot in trecut cauta raspunsuri si un tanar actor rus care nu-si gaseste "vocea" potrivita pentru rolul sau din "Pescarusul" lui Cehov. In consecinta, regizorul Alexei Sasin ne prezinta, in documentarul "In cautarea lui Cehov", o calatorie care se vrea initiatica, avand ca punct de reper Muzeul Cehov din Taganrog, insa acelasi sentiment de trecut ce nu poate fi reinterpretat, ci doar recuperat, inchide orizontul spectatorului. O alta figura emblematica a culturii rusesti, cea a poetului Alexander Sergheevici Puskin, domina documentarul "Torjok si locuitorii sai" (2005) semnat de Maria Saprakina. Cele patru episoade ale filmului vorbesc "despre dragoste si ura" in orasul natal al poetului (Torjok), in care banalitatea prezentului nu are nici o sansa in fata trecutului romantic. Documentarul "Locul" (2001), realizat de Svetlana Vasilenko si Arkadi Kogan , s-a dovedit a fi punctul forte al selectiei, aducand in prim-plan orasul Kapustin-lar, de unde a fost lansata, in 1947, prima racheta balistica . E orasul in care dintr-un casetofon invechit rasuna muzica lui Britney Spears, in timp ce pustii ingroapa iepurii pe care frigul noptii i-a facut bocna. Ironia autorilor nu poate trece neobservata: camera incearca sa reconstituie drumul rachetei balistice, dupa ce imaginile preluate din "Razboiul Stelelor" au imunizat spectatorul la ideea de distrugere. Dar astfel de accente ironice au fost rare in cadrul documentarelor. Cineastii rusi au marturisit prin filmele prezentate spectatorilor romani ca nu incearca sa se desprinda de trecut, ci doar sa-l imbrace in haine noi. Despre viitor, doar tacere. (C.S.D.)