Media

#cna #decizie CNA #licenta radio guerrilla #radio guerrilla

Radio Guerrilla se inchide. Iata motivele

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să retragă toate licenţele audiovizuale ale Radio Guerrilla, deţinute de Realitatea Media SA, ceea ce implică faptul că postul de radio trebuie să se închidă oficial.

Licenţele terestre ale Radio Guerrilla, care au fost retrase joi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), ar putea fi scoase la concurs de CNA în luna octombrie, după cum a anunţat Laura Georgescu, preşedintele Consiliului, la concurs anunţându-şi deja prezenţa şi Liviu Mihaiu.

Membrii CNA nu au precizat oficial care este data exactă de la care Radio Guerrilla trebuie să înceteze emisia. Însă, în mod obişnuit, deciziile luate de CNA trebuie puse în aplicare din momentul în care radiodifuzorul - în cazul de faţă Realitatea Media SA - primeşte oficial documentul prin care este informat de hotărârea luată de Consiliu. Astfel, este de aşteptat ca decizia CNA privind retragerea licenţelor Radio Guerrilla să ajungă la Realitatea Media SA cel mai probabil vineri.

Decizia de retragere a licenţelor Radio Guerrilla a fost aplicată la propunerea lui Valentin Jucan, membru al CNA, în baza articolului 56 din Legea audiovizualului.

La scurt timp după ce  CNA a anunţat decizia de retragere a licenţelor audiovizuale ale Radio Guerrilla, reprezentanţii radioului au declarat că "proiectul continuă". Mai mult, se vor prezenta peste 45 de zile la concurs pentru redobândirea licenţei. "Staţi liniştiţi, proiectul continuă. Peste 45 de zile ne vom prezenta la concurs pentru redobândirea licenţei", a fost anunţul radioului, potrivit gandul.info.

Sursa: Mediafax

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea