IT & C

Vanzările de laptopuri sunt pe val

Cifrele arată că numărul calculatoarelor mobile vandute se dublează de la an la an. Şi asta în contextul în care preţul unui laptop este mult mai mare decat cel al unui computer de birou. Un laptop sau un desktop ... aceasta-i întrebarea. Răspunsul este simplu. Depinde caţi bani ai, depinde de cată mobilitate ai nevoie şi mai ales depinde pentru ce vrei să foloseşti calculatoarul pe care vrei sa-l cumperi. Fiecare dintre computere se adresează oamenilor cu nevoi diferite. Unii vor mobilitate, altii vor putere de calcul. Unii vor staţii grafice, alţii vor să folosească Internetul oriunde s-ar afla. Mobilitatea unui laptop, vitală pentru cei care călătoresc mult sau a căror meserie implică accesul permanent la internet ori la un editor de texte, se plăteşte în continuare foarte scump. De multe ori, utilizatorul plăteşte dublu pentru un laptop, cu o configuraţie similară unui desktop. Cu toate acestea, vanzările de laptopuri în Romania s-au dublat anul trecut, în timp ce vanzările de calculatoare de birou au continuat şi ele să crească, dar numai cu 30 %. Conform datelor, anul acesta va fi primul în care în Romania se vor vinde peste 100.000 de laptopuri.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele