IT & C

Toshiba cere daune de la Sony

După ce a retras de pe piaţă 383.000 de acumulatori furnizaţi Sony, Toshiba ar putea solicita plata unor daune de către Sony, pentru pierderile înregistrate în privinţa imaginii brandului şi a potenţialelor scăderi ale vanzărilor, informează Mediafax, potrivit Reuters. Toshiba este al treilea mare producător mondial de computere de tip laptop, iar alături de Dell, Apple, Lenovo , IBM, Hitachi şi Sharp , face parte de pe lista companiilor care au rechemat de piaţă un număr total de circa opt milioane de baterii produse de Sony. Acestea au fost retrase după ce un laptop a luat foc într-un aeroport din cauza bateriilor care prezintă risc de supraîncălzire. Sony a anunţat anterior că va acoperi cheltuielile de înlocure a acumulatorilor, dar Toshiba ar putea solicita plata unei sume suplimentare, pentru daunele adiţionale. "În afara costurilor directe de retragere de pe piaţă, analizăm impacturile adiţionale", a declarat purtătorul de cuvant al Toshiba, Keisuke Ohmori, citat de Mediafax. Retragerea de pe piaţă în luna august a bateriilor Sony de către Dell şi Apple, va majora cheltuielile companiei Sony cu 168-252 milioane dolari. Fujitsu a anunţat însă, ca nu va cere compensaţii din partea Sony.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele