IT & C

Suna 13,5 milioane de celulare

Popularitatea telefoniei mobile in Romania atinge cote care puteau fi cu greu imaginate in urma cu citiva ani. In prezent, numarul utilizatorilor de celulare depaseste cifra de 13,5 milioane. Telefonul pe cartela ramine in continuare mai popular decit abonamentul.

Romania isi confirma statutul de piata promitatoare pentru operatorii de telefonie mobila. Acestia anunta o evolutie pozitiva de la an la an. In numai sapte luni, numarul clientilor a crescut cu peste 18,7%. Astfel, la sfirsitul lunii iunie, conform Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii, companiile de telefonie mobila aveau 11,37 milioane de clienti. Acum, conform anunturilor oficiale facute de catre operatori, numarul a depasit bariera de 13,5 milioane si previziunile sint optimiste. Cei mai multi dintre clienti prefera insa cartela, o modalitate ieftina de a putea fi contactat de cunoscuti.

Aceeasi ierarhie

Piata este dominata in continuare de Orange si Connex-Vodafone. Astfel, ieri, Orange a anuntat ca are 7 milioane de clienti. Mai mult, oficialii companiei spun ca intr-un an s-au atras doua milioane de noi utilizatori. Am mai putea reaminti ca, la sfirsitul lunii septembrie a anului trecut, compania avea 6,22 milioane de clienti. Atingerea pragului de 7 milioane de clienti reprezinta o realizare remarcabila pentru Orange Romania. Aceste cifre evidentiaza o data in plus succesul telefoniei mobile in tara noastra in general, spune Richard Moat, CEO Orange Romania. Si Connex a avut o crestere considerabila: a atras 602.832 de clienti numai in trimestrul incheiat la 31 decembrie 2005. Numarul total de utilizatori a ajuns la 6.131.839, ceea ce reprezinta, conform companiei, o crestere de 25% intr-un an de zile. Daca adaugam abonatii Zapp, in numar de 360.000, si pe cei ai Cosmote, constatam ca numarul utilizatorilor serviciilor companiilor de telefonie mobila este de peste 13,5 milioane.

Fara abonament, fara factura

Acest Slogan publicitar pare sa fi prins foarte bine in Romania. Majoritatea clientilor au optat pentru servicii pre-paid. La sfirsitul anului 2005, 36% dintre clientii Connex-Vodafone aveau abonament, in vreme ce 64% utilizau cartele. In ceea ce priveste Orange, compania nu a facut publice astfel de date. Totusi, analistii considera ca pe piata din Romania utilizatorii cartelelor sint mai numerosi decit clientii care au optat pentru abonament. In ceea ce priveste Zapp, cele mai populare pachete sint Zapp Share Free (contin pina la 20 de telefoane mobile, fiecare cu numar propriu si minute de convorbiri nationale incluse) si Zapp 500 Anytime (cu 500 de minute incluse).

Viitor de 18 milioane

Evolutia pietei in anii urmatori depinde, intr-o MARE masura, de evolu-tia tarifelor de interconectare pentru telefonia mobila. Din cauza tarifelor de interconectare mari, un nou utilizator va alege operatorul in care are cei mai multi cunoscuti. Cind vor disparea tarifele de interconectare, atunci nu vor mai exista persoane care sa aiba cel putin doua telefoane conectate in retele diferite, spune Nicolae Oaca, analist al pietei de telecomunicatii. Totusi, si in anii urmatori companiile de telefonie mobila din Romania vor prospera. Avansez un scenariu cu 18 milioane de utilizatori in 2009, conform «2005 Guide to Romanian Telecommunications », mai spune Nicolae Oaca.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele