IT & C

Simtul umorului se mosteneste genetic

Este stiut ca britanicii au un umor plin de sarcasm, pe care unii, de exemplu americanii, nu il inteleg. Insultele din toata inima sau glumele nepotrivite despre subiecte serioase, precum razboiul, constituie exemple de umor britanic. Obsesia poporului britanic pentru sarcasm si autoironie lasa perplecsi reprezentantii altor natii. Potrivit cercetatorilor, citati de Rompres, explicatia acestui fenomen consta in diferentele genetice si de mediu. Oameni de stiinta din cadrul Universitatii din Ontario , Canada, au realizat un studiu la care au participat 5.000 de persoane: 2.000 de perechi de gemeni din Marea Britanie si 500 din SUA. Umorul pozitiv, care se referea la partea frumoasa a vietii, a fost depistat in cazul ambelor parti. Umorul negru insa, de la tachinarile usoare pana la remarcile rasiste si sexiste, a fost inteles doar de gemenii britanici. Autorii studiului - citati de Daily Telegraph - au precizat ca cea mai probabila explicatie este aceea a factorului genetic. Cu alte cuvinte, britanicii au umorul negru in sange, pe cand americanii nu. In cazul celor din urma, chiar si atunci cand fac sau pricep glumele cinice, acest lucru se datoreaza mai degraba „invatarii” si nu inclinatiilor mostenite. Cercetatorii au mentionat ca programele de televiziune precum Fawlty Towers, Blackadder si The Office dovedesc faptul ca britanicii prefera umorul negru intr-o proportie mult mai mare decat celelalte popoare. Diferenta dintre personajul jucat de Ricky Gervais in versiunea britanica a serialului The Office si cel din varianta americana ilustreaza acest lucru, au mai adaugat autorii studiului. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele